Dragă Cristi Borcea,
Această sintagmă sergiunicolaesciană, citată pentru-ntâiaşi dată de buzele unui prezident victorios, a făcut vogă în lumea fotbalului, surclasând lejer replica "Mihaela, dragostea mea!".
A fost o "ciuruire naţională", întinsă ca fumul de grătare, vara peste munţii Carpaţi. Ciuruirea a circulat, când prin graiul mioritic al euroierului din Pipera, când printre măselele fericite ale tale, Cristi.
Mă refer la dânsele, fiindcă ai avut destule momente când le-ai strâns din greu. Şi o să mai ai. Bucuria ta, provocată de un gol frumos şi o gafă a adversarului, a fost însă amplificată de o genială - crezi tu! - "găselniţă": intoxicarea echipei, în scop mobilizator, cu informaţia că Sică Geambaşu "Melody", din Constanţa - băiat de zahăr - ar fi oferit prin Adrian Cristea o centă de mii câinilor, ca să se "predea".
Nu pot spune că e o idee monumentală, dar nu mi-a plăcut altceva. Anume, că ai răspândit-o folosind negativ dinamovismul, devotamentul lui Cornel Dinu. Adică l-ai folosit de trompetă. Cine? Pe cine ? Să-ţi mai spun cine era Dinu, ce rol are în istoria clubului la care tu te-ai pripăşit ulterior carierei lui de jucător.
Căci, asta se ştie, Dinu nu traversează clipe fericite. Vorbeşte tot mai des despre moarte, "plecarea definitivă" etc. Nu-i elegant. Nici creştineşte. Căci, nu te judec acum pe tine ca un rapidist ce sunt, ci o fac cu atributele unui creştin.
Să-ţi baţi joc de un om aflat în suferinţă e ca şi cum ai lovi un câine căzut, ca să pricepi ce spun. Ce mi se pare aiurea este şi faptul că "Ţânţarul", Ţălnar, a achiesat la tactica ta, "utilă" echipei.
El, care îi datorează - nu spun ce, cât, ştie singur - enorm lui Cornel Dinu. Şi care, fiindu-i apropiat, ştie cu ce moral abordează existenţa Dinu în aceste zile.
Cristi, fiţi mai atenţi cu oamenii mai în vârstă, mai suferinzi şi mai celebri decât voi. Puţin mai mult respect. Atât!
George Stanca
Mâine, despre Voicu Pânzar
