Dragă Dan Petrescu,
Chiar şi eu am zis la prima auzire. Căci, ai vrut să rămâi la ruşi, la Krasnodar. Pe bani mult mai puţini. Şi, uite acum, după trei înfrângeri consecutive eşti pe făraş. Cu o echipă la care, dacă nu mă-nşel, te bazezi pe ceva jucători mioritici.
Bine, eu nu pot să cred că tu vrei musai să rămâi la ruşi de dragul părului bălai al Nataşelor şi Marusielor, nu eşti genul, iar te ştim. Nici de dragul realizărilor economice ale marelui popor fost sovietic.
Ci, dintr-o consecvenţă care, cred eu, te va duce departe, o încăpăţânare a ta. Nu vrei să pleci. Vrei să convingi. Să dovedeşti. Să arăţi cât de bun eşti. Fiindcă, am eu impresia, nu banul gros este azi primul tău obiectiv, ci ambiţia de a ajunge, cel puţin ca antrenor, în două locuri: la fosta ta echipă Chelsea, unde şi eu după ce aş fi jucat, acolo aş fi ţinut morţiş să fiu antrenor - că deh, nu degeaba ţi-ai botezat copila cu numele echipei tale, asta e iubire pe termen lung - apoi, la fel cred că tu vei ajunge cândva, sau asta îţi doreşti, antrenorul, selecţionerul Naţionalei României.
Eu, unul, te văd şi aici. Pe ce mă bazez, e simplu: pe faptul că tu şi Dorinel Munteanu sunteţi, din echipa generaţiei de aur, cei mai indicaţi, după datele personale şi zorii rezultatelor, să fiţi acolo, la Naţională.
Eventual la Naţionala pe care o va lăsa Piţurcă, blazat, sătul, prin 2016-18 de rezultate îmbucurătoare, măreţe. Dă, Domnu Doamne! Iartă-mă, scriu şi eu după dicteu, şi-mi ies numai aberaţii de vizionar disperat.
Eu uit că pe la nici 2014, România, tot condusă de canalii antimonarhiste şi antinaţionale, nici n-o să mai existe ca stat. Iaşiul va fi graniţă cu Ungaria, Bucureştiul o mahala a Budapestei şi Craiova capitală la Ţigania de Sud.
Arză-i-ar focu' şi nu le-ar mai ajunge cât fură! Cu tot pesimismul, Dane, îţi spun eu, să nu-ţi pară rău după banii arabilor. Lasă-mă pe mine să-mi bag unghia-n gât, să mă zgârii pe ochi, la sacrificiu, în locu-ţi. Sunt mai în vârstă! Tu mai ai treabă.
George Stanca, pamflet
