Dragă dle Dumitru Bucşaru,
Din păcate, nimbul de mister s-a destrămat arătând de-acum nişte viscere puturoase, o imagine a deznădejdii, a degringoladei. A unui stârv din care şacali înfometaţi încă de le 1907 vor să ia hălci.
Pe mine unul, admirator, e drept reţinut al echipei dvs; simpatizant al unor jucători de valoare ca Maftei, Galamaz, Apostol, P. Marin, mă oripilează. Mă face să interpretez invers tăcerea dvs, misterul ce v-a gardat până acum.
Primul simptom care m-a intrigat a fost plecarea, destul de ciudată, a lui Dan Petrescu, sufletul trebii. Apoi, Mihai Stoica, socotit de mulţi printre cei mai buni preşedinţi de club din ţară, cu Narcis cu tot. Iar acum: potopul!
Din ce era Unirea , "Uimirea", a ajuns „Umilirea Urziceni". Căci, după meciul cu Hajduk 4-1!, - nu cu Barça ori Real! - când unii români aşteptau răzbunarea lui Dinamo, eşti umilit de croaţi în cuibul lor de mitraliere.
Veţi ajunge rău, mânjind modestul fotbal românesc. Echipa se destramă, iar Levi ,care putea declanşa biblicul Exod, văd că rămâne ca un erou. Dar, eu nu cred că mai trebuie jucat returul, să fim noi românii re-umiliţi şi acasă pe câmpia Bărăgană.
Aruncaţi prosopul, dle Bucşaru! Echipa e un dezastru, iar dvs aveţi obligaţia să îi daţi speranţe doar dacă mai aveţi resurse. Sau să o desfiinţaţi. Brusc!
Nu să vă bateţi joc de culorile româneşti şi aşa terfelite de ţigani, hoţi şi criminali, prin Mama Europa asta. Jucătorii sunt cu gândul la plecare, "înfometaţi", neplătiţi, arată ca nişte jigăriţi de căţei, când mai ieri erau nişte lei.
Vă acuz că aveţi laşitatea de a nu vă recunoaşte neputinţa. Falimentul! Măcar acum în ceasul letal, ieşiţi, dle Bucşaru - o dată şi ultima - în public şi clamaţi: suntem faliţi!
E mai cinstit faţă de lume şi de jucătorii care v-au fost fideli. Alfel, rămâneţi imaginea finalului Cartaginei Romei, Constantinopolului, ca să mă rezum la un trecut îndepărtat şi măreţ.
Stăpânul Ruinelor de Bărăgan!
George Stanca
