Are 61 de ani, dar arată incredibil! Cum își menține Elizabeth Hurley silueta fără sală și cu o dietă surprinzător de simplă
Este celebră pentru aparițiile sale îndrăznețe în bikini și pentru faptul că, deși a trecut de pragul vârstei de 60 de ani, Elizabeth Hurley pare să fi sfidat trecerea timpului, afișând o siluetă tonifiată și un aspect tineresc chiar și la împlinirea vârstei de 61 de ani.

Deși mulți ar presupune că o vedetă de la Hollywood se bazează pe antrenori personali și bucătari privați pentru a-și menține forma fizică și dieta, realitatea din cazul lui Hurley este mult mai simplă și, spune ea, chiar „tradițională”. Actrița a mărturisit că a fost atentă la alimentație „întotdeauna”, însă susține că stilul ei de viață este unul obișnuit, fără „sucuri verzi ciudate sau lucruri de genul acesta”.
Secretele alimentare ale actriței Elizabeth Hurley
După ce, în jurul vârstei de 50 de ani, a înțeles mai bine diferența dintre alimentele ultraprocesate și cele procesate, Elizabeth Hurley a renunțat la produsele ambalate, precum sandvișurile gata preparate, în favoarea meselor simple, cum ar fi puiul la cuptor cu piure și legume.
Ea a explicat anterior, pe Instagram, filosofia sa alimentară: „Deviza mea este: să nu mănânci prea mult, prea repede, prea des sau prea târziu. Sau, altfel spus, mese mai mici, mestecat corect, fără gustări și cină mai devreme. La mine funcționează.”
De asemenea, a adăugat că evită băuturile „verzi” sau shake-urile la modă și că ia suplimente doar atunci când analizele medicale indică o carență. De asemenea, încearcă să aibă fructe sau legume în proporție de aproximativ jumătate din fiecare masă.
„Mănânc aproape orice, dar consider junk food doar ca un răsfăț ocazional. Pentru mine, asta include orice produs cu ingrediente pe care nu le-aș avea în propria bucătărie: de la sandvișuri cumpărate și produse ‘diet’ sau ‘low-fat’, până la prăjituri, biscuiți sau sucuri carbogazoase”, a mai spus actrița, potrivit Daily Mail.
„Nu merg la sală și nu fac exerciții structurate, dar sunt foarte activă”
Hurley a dezvăluit și că una dintre cele mai bune investiții ale sale a fost o mașină de făcut pâine, cu ajutorul căreia pregătește zilnic o pâine de casă, iar în fiecare weekend coace prăjituri.
În ceea ce privește mișcarea, vedeta nu urmează programe clasice de fitness, ci se bazează pe așa-numitul NEAT (Non-Exercise Activity Thermogenesis), adică energia consumată prin activități zilnice obișnuite, în afara antrenamentelor organizate.
Acest tip de mișcare include activități precum gătitul, grădinăritul, transportul cumpărăturilor sau activitățile casnice.
„În afară de dietă, cel mai bun sfat al meu este să te miști mai mult. Nu merg la sală și nu fac exerciții structurate, dar sunt foarte activă. Aici se încheie predica mea”, a declarat ea.
Anterior, Elizabeth Hurley a explicat că în familia sa există regula ca televizorul să nu fie pornit înainte de ora 18:00, pentru a evita statul prelungit pe canapea înainte de cină, adăugând că petrece mult timp în grădinărit, o activitate pe care o consideră benefică și pentru mișcare.

































