Dragă Gheorghe Zamfir,
De fapt, prin tine mă adresez tuturor românilor, câteva milioane, care poartă numele glorios al Sfântului Mucenic Gheorghe, ieri sărbătorit. Inclusiv şi mie.
Mă adresez ţie, fiindcă eşti cel mai Gheorghe dintre noi, românii. Cu toate că în copilărie îmi era ruşine cu numele ăsta "ţărănesc", acum îl iau ca pe un titlu de nobleţe chiar, făcând abstracţie de anecdota aia cu "aşa tânăr şi deja Gheorghe? " Nu e chiar oricine Gheorghe în ţara asta! De aceea, mă adresez lor prin tine, Gheorghe!
Căci, tu eşti un simbol al românismului, al tradiţiei strămoşeşti... eşti, aşa exagerând puţin, cam ultimul român adevărat de pe pământul acesta. Tu suferi taciturn. Tăcut, dar auzit, prin muzica ta. Fără vorbe.
Suferi pentru poporul tău batjocorit de politrucii nesimţiţi ai vremii; pentru folclorul terfelit, turcit şi arăpit, prostituat şi arestat de manelişti de cea mai joasă speţă; suferi pentru tradiţiile pervertite în Hallowinuri şi Valentines-dayuri; pentru costumele dispărute, înghiţite de aşa-zisa civilizaţie; pentru obiceiurile de sute de ani uitate sau aruncate de o ruşine idioată şi cretină la groapa cu gunoi din curu' curţii.
Tu taci, priveşti, suferi şi cânţi. Dacă te-ar înţelege toţi , dacă ar pricepe ce se petrece în sufletul tău când cânţi la nai?! Dacă ar şti câtă suferinţă, câtă disperare pentru neamul tău ai în suflet! Dacă s-ar pricepe măcar un sfert de iotă mesajul tragic al doinei tale de jale, ajunsă azi ca un prohod; ca o veşnică pomenire a neamului românesc, Dumnezeu să-l ierte!
Dar, tu, Gheorghe, nu mai aparţii de mult, oricum, neamului tău. Căci, te-ai înălţat deasupra sa ca artist al universului. Dar ceea ce ai tu în substanţa geniului tău sunt melosul şi spiritul trecut al acestui neam. Eşti memoria lui vie muzicală, depozitul de nestemate din beciul cel adânc al neamului. Spiritul a sublimat şi s-a cuibărit în sângele tău. Să ne trăieşti şi iar să ne trăieşti, Gheorghe al nostru!
George Stanca, pamflet
