Dragă Iuliana şi Adrian, porumbeilor,

Puteai să mi-o spui. Ne cunoaştem de atât amar de vreme, în care nu ne-am certat niciodată, încât dacă ne supăram o singură dată, nu se punea.

Mă rog, mă bucur că sunteţi, în sfârşit, împreună. Pe faţă. În văzul lumii. La lumina zilei, sub felinarele nopţii, la petreceri.

E reconfortant. Adi, te văd pe la diverse televiziuni, că nu mai pridideşti a-i declara Iulianei dragoste eternă. Totul între voi e romantic, ca-n filme, ca-n basme, e o primăvară perpetuă. Mai ales că, ambii, sunteţi frumoşi, vă potriviţi. Ţine-ţi-o aşa!

Nu era frumos când furaţi dragostea, înşelând nişte oameni nevinovaţi care, la urma-urmei, şi ei la rându-le vă iubeau pe voi. Şi nu puteau concepe că sunteţi născuţi unul pentru altul. Mai ales că, s-a dovedit ceea ce probabil aţi tăgăduit atâta timp cât v-aţi lălăit până să o daţi pe faţă: iubirea voastră e gravă, devreme ce durează atât şi a trecut prin atâtea încercări. E un amor călit ca oţelul, laminat, trecut prin ciur şi dârmon.

Ştiţi ce vă va lipsi vouă de acum-încolo? Fiorul fructului oprit, când inima bătea tare pentru extazul întâlnirilor de taină, ascunse sub pulpana întunericului, a relaţiilor mimate, a complicilor care vă aceptau, acoperau relaţia.

Iubirea. Care în final a biruit. Conservaţi fiorul acesta care s-ar putea să vă frustreze, cu care v-aţi obişnuit. Menţineţi-l. Dacă vreţi, din când în când, vă dau şi eu cheia casei mele din Giuleşti.

E romantic aici, au înmugurit copacii, viorelele şi brebenii au explodat, aşternuturile miros a fân cosit, pernele a levănţică!

Dar, să nu ajungeţi în pericol de ridicol. Mă gândesc la relaţia aia de 50 de ani dintre doi bătrânei, nelegalizată, când ea îi spune lui: „Nu crezi că e timpul să ne căsătorim şi noi? "Da, iubito, dar cine dracu ne mai ia aşa bătrâni!"...

George Stanca

Mâine, despre Cristi Borcea