Dragă Leonard Doru Doroftei,
Moșule, am aflat cu amărăciune despre decizia ta de a părăsi țara… De a te duce în Canada. Țara ”de adopție”. Știu că e spusă la supărare, impulsiv cum ești. Dar te înțeleg. Fiindcă, ce se întâmplă cu țara asta e de nedescris, necreștinesc, penal. Ce să faci tu, om cinstit, dotat de Pronie cu un mare talent, într-o țară condusă de penali, hoți remaiați, reciclați? Pentru că ei, ratații din capu’ Statului, politrucii, sunt niște mitici.
Nu ”miticii din Regat”, cum ne zic unii ardeleni stupizi. Revizuiesc și zic: Miticii din capu’ Statului. Cum să fii tratat decât așa, tu, un erou adevărat, într-o țară în care conduc toți nemernicii, netrebnicii, derbedeii, inculții, corupții, hoții, penalii, venalii și devalizorii? Când ai fost atunci Eroul te pupau toți în cur, ” Moșule-n sus, Dorule-n jos ”.
Acum, că ai coborât pe treptele gloriei - care, oricum, se duce - la rangul de om normal vin pițiflenderii neamului, japițele județene și zic, ”da’ ăsta cine mai e, bre, Doroftei? Ia să ne lase, el a fost, acuma suntem noi”. E greu Zeu la Români! Când cred ei că nu mai ești se pișă pe tablou, statuie; te mută la buda din fundu’ curții: fără apă; unde te ștergi cu șomoiogu’ de paie, cu coceanul sau cu ziarul Scânteia…
Uită-te la Ilie Năstase, am auzit la unii nevolnici ziariști euro-pupincuriști, care când cu povestea aia cu ”cafeaua cu lapte” a Serenei - nema karacter - l-au făcut în toate felurile. Auzi, anonimii, s-au trezit egalii Marelui Ilie! Iaca, un puțoi nenorocit, care suflă-n țeava unui Radio de uliță. Neica nimeni. Euro-păduche. La fel tu, cu autoritățile românești …din Ploiești.. să trăiești!...nu și ei pe lângă tine. Meschini. Jigodii. Nu merită nici să inspire aerul din treima ta dorsal-mijlocie!
Știi care e durerea, Moșule? Că dacă tu, supărat pe țară, precum Caragiale, pleci, ei jubilează! E bafta lor, stropi-le-o-aș cu zeamă bordeleză! Dar, nu ei sunt Țara! Ori tu te-ai supărat pe Țară. Lor li se rupe. Tu plângi și pleci rănit în bejenie, între străini care te vor respecta și adula, iar ei jubilează cu trompa-n căcat. De stat. Ăsta e Boboru’ în partea lui de imbecili. Nu te merită. Eu le zic Duodene ăstora… Duodenele prahovene se vor bucura că Doroftei vrea să moară printre străini. Animale! Nu pentru ele ți-ai spart tu capul, arcada, nasu și creierii… Ființe unicelulare. Dă-le hrană și pumni-n meclă. Cam asta e scursura imundă ce-a mai rămas din fostul, eroicul popor român. Loaze. Lichele. Păduchi de stat…
Du-te, Dorule! Țara asta nu mai e a ta. E a lor. A Duodenelor…
