Dragă Mihai Cârciog,

Acolo, în adunarea ca-n filme de la Hilton, mi s-a părut că voi trăi secvenţe ca-n "Vizita Bătrânei Doamne". Văzându-te înconjurat - cu o căldură în care n-am crezut până la momentul emoţional maxim: tortul - de o seamă de prieteni, foşti sau inamici, am crezut, că vei începe o spectaculoasă judecată.

Ori, când la tort, i-am văzut plângând - şi m-am alăturat lor, recunosc - pe Iliuţă Naghi sau pe draga de Mihaela Tatulici, am priceput că nu e niciun scenariu dürrenmatian, ci e doar ziua în care ai iertat pe toată lumea.

Mi-ai mărturist, de pildă, că dl Ion Iliescu, cu care ai stat la masa centrală multe ceasuri, - fosta principală ţintă, ani la rândul, a publicaţiilor tale - a fost cel care, atunci când te-ai aflat în cumpăna vieţii, te-a sunat primul să te ajute. Şi te-a ajutat. Asta nu se uită! Dacă ai caracter.

Şi tu ai, "Mannix" dragă! Iată, nu mă abţin să folosesc apelativul drag al tinereţii tale. Ai fost - cu fetiţa, Elena, născută în aceeaşi zi, 1 octombrie, cu tine şi cu Mirela soţia ta - alături de fosta ta echipă, cu care ai făcut cel mai vândut ziar din România: actualul oficios cărtăresco-lingăcios EVZ. Ai fost cu <băieţii de la"Telegraf">, Nicuşor şi Sorin, azi persoane grele prin judeţ.

Erai mogul şi nu ştiai, erai mogul avant la lettre, Mannix. Primul mogul al patriei...Atunci când ai devenit bogat, nu ţi-ai uitat prietenii, ca alţii, le-ai dat de muncă, publicaţii, ziare unora; pensii viagere, subvenţii, ajutoare altora. Nu-i uit pe bietul Ştefan Stoian, cel mai mare "prozator român ratat", pe Tavi Stoica; "procesul" tău cu recentplecatul Mircea Micu; relaţia ta cu la fel de regretatul Sorin Postolache.

Uite, câte amintiri şi figuri-dintre-noi-plecate a stârnit aniversarea ta! Şi, mai am un singur of, pe care ţi-l bănuiesc şi ţie: absenţa lui Ion Cristoiu.

Am şi vorbit dinainte cu el, mi-a spus că nu vine să stea alături de o persoană pe care o detestă; i-am spus că greşeşte căci, acolo nu va veni NUMAI persoana aia şi că poate să o ignore.

La urma-urmei, nu ştii să ierţi şi să uiţi, Ioane, eu m-am împăcat cu cei mai mari duşmani, i-am spus; eu, cu acela, niciodată!, a răspuns ferm. Vrâncean de piatră, catâros şi îndărătnic ! La mulţi ani, Mannix!

George Stanca