Dragă Simona Sensual,
Mai precis, ţi-ai suprasiliconat ceea ce când erai în era proxim-post-puberală, numeai sâni. Acuma, le spune simplu, supersilicoane.
O fi bine, o fi rău? Ba, chiar îmi place că la orizontul tău destul de deschis, cultural, pe lângă gestul public de suprasiliconare, ai emis şi un panseu ce riscă să rămână celebru.
Chiar să violeze intimitatea analelor snoabe şi mondene, să le alunge praful din cotloane. Ai spus, te citez ca pe clasici: «Silicoane am, mai vreau un copil!». Adânc.
Da, susţin că ai un orizont cultural destul de deschis... La fermoar. Fiindcă ne-am cunoscut la o serată şi am observat că nu eşti deloc cum pari a fi. Ci pari a fi altfel decât arăţi sau laşi impresia că eşti. Ba, dacă ţin bine minte, ţi-am reproşat discordanţa flagrantă dintre numele tău de scenă şi apariţia, prezenţa, prestaţia dumitale.
Sincer! Aşa că, redau dialogul nostru de atunci: «Cine dracu ţi-a spus „Sensual", căci îţi îngustează mult cercul semantic al ocupaţiilor tale?», iar tu ai răspuns „Eu singură!".
„Greşit", am spus. Am încheiat citatul! Dar să revin la replica-ţi celebră, eu unul, om copt şi tată de familie, încerc să reflectez asupra spuselor tale. Maxima ar face parte din categoria estetică de tip moldav: "Jacă di pieli am; olecuţî di batai cunosc, de-acuma pot să ies pi ştrasse."
Sau, dacă lăsăm morfologia şi sintaxa şi băgăm doar logica, ce legătură ar avea conceperea unui copil cu existenţa indubitabilă şi implacabilă a silicoanelor? Faptul că ele te-ar ajuta să atragi un bărbat cu care să faci un prunc? M-aş îndoi. Sau faptul că asta, suprasiliconarea, era ultima ta grijă existenţială, perspectiva fiind un copil.
Nobil. Dar, vine aici o întrebare logică, deşi pare vulgară: dacă ai un copil, va trebui să îl alăptezi. Şi ce îi oferi puiului, sirop de silicoane, lapte suprasiliconat; îl înţarci sau plăteşti o lăptăreasă? Aceasta-i chestiunea! Dacă-mi permiţi, dră Sensual, ca-n acest expozeu succint, să fiu uşor shakespearian!
George Stanca (pamflet)
