Exclusiv! Semnul divin care i-a schimbat viaţa copilei fără mâini, de la "Românii au talent"
Lorelai, pe numele ei adevărat Alberta Moşneguţu, ne-a povestit viziunea pe care a avut-o acum 7 ani, într-un moment de cumpănă pentru ea, când i s-a arătat îngerul păzitor.
Ediţia "Românii au talent" (PRO TV) din 10 martie a fost cu potop de lacrimi, căci prestaţia lui Lorelai, fata care s-a născut fără mâini şi care a fost abandonată la naştere, a uimit o ţară întreagă. Copila a cântat la pian cu degetele de la picioare, iar vocea ei, ambiţia şi povestea de viaţă uluitoare au determinat-o pe jurata Mihaela Rădulescu să apese butonul auriu şi să o trimită direct în semifinală. Copila-minune de 14 ani a dezvăluit, pentru Click!, misterul numelui ei de scenă, în spatele căruia se ascunde o poveste uluitoare.
"Consider că numele meu este predestinat. Acum aproximativ şapte ani, la sfârşit de iulie, mă întorceam de la mare (marea mea iubire) cu sora Violeta (sora maternală) şi cu mami Vio (femeia care a adoptat-o), într-un microbuz. Mă bucuram nespus că ne apropiam de Ploieşti şi mai aveam puţin peste o oră de mers. Când, la ieşirea din Ploieşti, mi-am aruncat întâmplător ochii pe cer şi am fost surprinsă să văd că, deşi era ora 19:30, se întunecase brusc, iar un nor negru enorm se apropia de noi. Atunci se porni cu repeziciune o furtună năprasnică mai, mai să ia dimensiunile unei tornade şi să ne răstoarne din drum. O ploaie cu grindină începu brusc, de nu mai vedeam nimic în faţă noastră. Ne simţeam singuri în minionul microbuz, mai eram zece cu toţii şi începuserăm să spunem încet rugăciunea <Tatăl nostru>.Când cerul s-a dezlănţuit, cred că şocul a fost atât de puternic, că amuțisem cu toţii şi ne susţineam tacit doar din priviri. Eu nici pe mama nu o mai auzeam, nu-i mai simţeam mângâierile şi sărutările, evident, de teamă. Atunci a fost un moment decisiv în viaţa mea când, la nici opt ani împliniţi, am auzit pentru prima oară în urechi o voce caldă, masculină, care mi-a spus, ce credeţi? <Bună seara, Lorelai!> La rându-mi, l-am întrebat în gând <Cine eşti?>.
Vă imaginaţi dumneavoastră că a urmat o conversaţie de domeniul paranormalului, cam în genul acesta:
-Eu sunt îngerul şi jumătatea ta. Nu-mi recunoşti vocea, Lorelai? Am venit să-ţi fiu alături în această dură călătorie, să ajungi cât mai repede şi cu bine acasă.
-Dar de ce nu te pot vedea? L-am întrebat nedumerită în gând.
-Acest lucru este cu neputinţă deocamdată. Dar vreau să-ţi aminteşti şi să nu suferi niciodată, pentru că a fost alegerea ta să vii astfel pe Pământ.
- Stai puţin, spune-mi, tu ai provocat această furtună din dorinţa de a mă lua acasă?
-O, nu! Misiuna ta abia acum începe. Vreau să ştii că trebuie să fii puternică pentru că nu eşti singură. Ţi-am dat cea mai bună familie şi ştiu cât eşti de fericită! Uite că ai ajuns acasă. Te las să te odihneşti şi voi reveni când vei mai avea nevoie de mine.
Într-adevăr, după această conversaţie ciudată, pentru că aşa mi s-a părut atunci, m-am trezit luându-mi rămas bun de la cei din maşină. Mă simţeam acum în siguranţă, după această călătorie sinistră, care se consumase deja. Povestindu-i, mama nu m-a luat în serios, punând totul pe seama imaginaţiei mele bogate, pentru că ştiţi dumneavoastră ce se spune când ne adresăm Domnului, ne numim credincioşi, dar când Dumnezeu (îngerul) ni se adresează, ne numim ciudaţi. Adevărul este că de când am adoptat acest pseudonim, viaţa mea s-a schimbat complet", ne-a povestit Lorelai.
