Fiul lui Geo Saizescu, amintiri emoţionante cu marii actori români. Miercuri va lansa un super film
Cătălin Saizescu, fiul regretatului regizor Geo Saizescu, îşi va lansa miercuri, 21 februarie, cel mai nou film al său, “Scurtcircuit”, care are deja la activ un premiu important în industrie. Click! a stat de vorbă cu regizorul Cătălin Saizescu, dar şi cu soţia acestuia, Georgiana Saizescu, actriţă principală în film.
Click!: Am văzut că dedici filmul tatălui tău, regretatul regizor Geo Saizescu, fiind el însuşi o victimă a sistemului medical din România.
Cătălin Saizescu: Pentru că tata a nimerit dintr-o problemă medicală minoră, într-o problemă majoră. N-am vorbit foarte mult despre acest lucru atunci când a dispărut (n.r. a murit pe 23 septembrie 2013), e un lucru personal. I-am dedicat filmul din mai multe raţiuni.
Să ne întoarcem la filmul “Scurtcircuit”. Când au avut loc filmările şi despre ce este filmul?
Filmările au avut loc în 2015, am avut 31 de zile de filmare. Este vorba despre tragedia de la maternitatea Giuleşti (n.r. pe 16 august 2010, trei bebeluşi au murit în urma incendiului de la maternitatea Giuleşti şi alţi trei s-au stins ulterior din cauza arsurilor) şi am vrut ca scenele din spital, cu agitaţia, să fie filmate chiar în august, lună în care a avut loc tragedia. Soţia mea, actriţa Georgiana Saizescu, a născut şi ea acolo de două ori, avem doi copii. Am asistat şi filmat naşterile lor, Matei are acum 9 ani şi Maria, 12 ani.
Georgiana Saizescu: S-au purtat inpecabil cu noi. Practic, când am născut primul copil, nu ştiam pe nimeni acolo.
Cătălin Saizescu: Noi aşa am şi reuşit să ne împrietenim cu colectivul spitalului. Problemele lor au apărut mai târziu, odată cu blocarea posturilor în sănătate şi a fost un exod al românilor care au plecat peste hotare.
Filmul ţi-a adus deja un premiu…
Da, este vorba despre “Pocalul de aur”, de la “Festivalul de Film de la Shanghai”, un festival care se află la cea de-a 20-a ediţie. Este, cred, cel mai mare festival din Asia, de rang A, în rând cu Cannes, cu Berlin-ul. Românii îl ştiu mai puţin, pentru că, într-adevăr, a fost primul film românesc selectat în acest festival şi am avut norocul să fim şi selectaţi pentru realizări artistice remarcabile. Practic, premiul a venit pentru curajul de a atinge drame contemporane. Cred că s-au legat şi de faptul că spun povestea aceluiaşi adevăr din perspective diferite.
Este al doilea film al tău ca regizor, dar ai apărut ca şi actor.
Am cochetat cu actoria, încă din liceu eram în trupa de teatru a şcolii centrale. Bineînţeles că odată ce trăiam într-o familie de artişti eram acolo…
Câţi oameni au fost în echipa de filmare?
Am avut o echipă de efecte speciale. Numai figuraţia a inclus 200 de oameni.
Toată lumea îl ştie pe tatăl tău, dar mama ta cu ce se ocupă?
Mama e profesoară de vioară. Am fost singur la părinţi. Dar mama vine tot dintr-o familie de cineaşti, ca să zic aşa, pentru că bunicul meu din partea mamei, Iancu Ştefănescu, a fost unul dintre cei mai mari machiori pe care i-a avut cinematografia românească. El, de exemplu, a fost machiorul de la „Moara cu noroc”, a lui Victor Iliu şi a pus bazele departamentului de machiaj din Televiziunea Română.
Tu de mic ai fost pe platourile de filmare, înconjurat de actori. Ai avut onoarea să copilăreşti printre nume mari, aşa păţesc marea majoritatea copiilor de regizori…
Da, aşa e, am copilărit printre actori. Am şi poveşti cu actori. Cu Octavian Cotescu am amintiri plăcute: filmam cu tata, eram într-o pauză de filmări, pe la munte, şi îmi aduc aminte că îmi doream o praştie şi aveam nevoie de bani. Eram cu Cotescu printr-o pădurice şi m-a pus să caut sub pietre, de unde mai apărea câte o monedă de 1 leu. El strecura bănuţi şi m-a făcut să cred că-s bani în pădure, sub pietre. Eu căutam înnebunit şi mi-a făcut jocul ăsta, fâcându-mă să cred că e o pădure fermecată. Octavian Cotescu va rămâne unul dintre preferaţii mei, ca om şi ca actor.
Ai avut ocazia să cunoşti mulţi actori mari!
Aşa e, de exemplu Sebastian Papaiani era finul lui tata. Am şi lucrat cu el la “Păcală se înoarce”. Acolo unde mi-am şi cunoscut soţia, pe Georgiana. Era Răspopiţica. Am lucrat şi cu Magda Catone, care împreună cu Şerban Ionescu ne-au fost naşi.
Cum te-ai înţeles cu tatăl tau?
Eu şi tata nu eram fix pe aceeaşi lungime de undă, din punct de vedere al opţiunilor cinematografice şi de fiecare dată ieşeau scântei, fiecare avea personalitatea lui. A lui mai mult, a mea, mai puţin… Aveam viziuni diferite. Dar nu pot să nu recunosc că Geo a fost unul dintre cei mai buni cineaşti ai României, încoronat ca rege al comediei.
Ai un film preferat dintre cele făcute de tatăl tău?
„Astă seară dansăm în familie”, cu Dem Rădulescu şi Sebastian Papaiani, în care erau don-juani de ocazie.
Ce planuri ai cu filmul tău, “Scurtcircuit”?
Vom avea premieră (n.r. mâine, 21 februarie, la Cinema Pro), vom merge prin ţară în turneu, alături de echipă, de actori.
Cum a fost să lucrezi cu cei doi puşti din rolurile principale?
Am ţinut să am nişte copii de 15 ani, exact ca personajele din scenariu. Am încercat mai multe cupluri, 4 sau 5, să vedem chimia dintre ei. Georgiana a fost director de casting, ea s-a şi ocupat de ei, am repetat foarte mult, a făcut cursuri intensive de actorie cu ei. Pe el l-am extras din curtea şcolii, nu cocheta cu ideea de actorie.
Şi acum cei doi ce fac?
Georgiana Saizescu: I-am ţinut cam o săptămână împreună, am fost cu ei la casa de la ţară... Am făcut de toate, să se cunoască, să nu simtă autoritate regizorală.
Nici după această experienţă nu s-au gândit să dea la Actorie?
Ba da, amândoi. Ea era hotărâtă oricum. S-au îmbolnăvit de acest “microb”.
Apropo de acest “microb”, copii voştri nu sunt pasionaţi de actorie?
Ba da, Maria cochetează cu ideea. Matei a apărut în film, în câteva secvenţe, dar el e pe sport, e mai pragmatic. E o pasiune, cea mai frumoasă “boală” de care suntem bucuroşi că suferim.
Te-ai gândit la un alt proiect? Ai face o comedie?
Aş face şi o comedie în stilul meu. Cred că publicul românesc are nevoie de filme din care să înveţe, din care să şi râdă, dar şi să înveţe câte ceva.
Crezi că vei mai “repara” ceva cu acest film?
Cred că e de datoria oricărui artist, mai ales din partea de audio-vizual, să încerce să spună câte ceva şi să ajute la, nu vreau să folosesc cuvinte mari, la emanciparea publicului, la a deschide ochii pe anumite segmente. Încercarea mea prin filmul ăsta este tocmai de a lăsa deoparte aruncatul vinei pe altcineva. Trebuie să ne asumăm lucruri.
