In memoriam Camelia Dăscălescu,
Nu are rost să mai filozofăm și să ne tot rotim în jurul unui subiect etern - implacabilitatea morții. Altceva mă frământă pe mine, unul care s-a ocupat deloc tangențial de fenomenul muzicii de divertisment - ușoară, populară, pop, rock, folk – ignorarea semenilor. Alienarea. Lipsa de informare, orbirea aia laterală dată de egoismul primar.
Prietene, care mă citești acum și ai peste 50 de ani, adică ai apucat persoana, jură tu că știai de faptul că prodigioasa compozitoare Camelia Dăscălescu mai trăiește?! Și, culmea, făcea 96 de ani pe, uite-acu’, 22 ianuarie!? Cum dracu’, papparazi, indiscrezzi, băgăreții în viețile oamenilor, devoratorii de biografii-biografofagii - ei care știu ce a mâncat înainte de a muri Lady Diana și cum îi puțea gura a ceapă distinsei fiice a maharajahului Adhupulan Pahar - să fie contemporani cu Camelia Dăscălescu și să nu o paparazzeze. Și să nici nu știe că mai e în viață. Bine, aici ”e de vină” și doamna răposată. Că nu a tras presa, mai ales televiziunile, de mânecă: ”Băi, fraierilor, gazetarii lu’ pește, priviți-mă trăiesc, exist, respir!” A trebuit să moară. Vai de mama noastră și de presa ei… Care, teoretic, dă pixelii din care se face istoria mare, consemnând istoria clipei…Sigur că la viteza la care trăim - mai ales noi, românii, care mereu alergăm după o mâță și când o prindem e deja moartă - e scuzabilă ignorarea din ignoranță; din naivitate… citește prostie; din stabilirea altor priorități.
Da, eu însumi, dacă-mi aminteai de Camelia Dăscălescu, îți spuneam cu o siguranță idioată că a murit de mult. Astea-s vremile! Să ne fie rușine! Mie chiar îmi e! Vă place sau nu, muzica ușoară tebuie apărată. Căci, se duce spre calcifiere intru istorie. Ori pe fundalul în care noile gusturi – statistice! – duc catastrofal nația-n groapa cu manele, să nu uităm că: Muzica ușoară, ca și romanța, sunt patrimoniu românesc! De la Gică Petrescu citire, considerat pe bune, un ctitor. Deși el vine din mugurii unor Cristian Vasile, Titi Botez, Jean Moscopol.
Camelia Dăscălescu, jurat la ”Steaua fără nume”, compozitor, existență discretă, ni i-a dat pe Dan Spătaru – marele mit al genului, Margareta Pâslaru, Pompilia Stoian, Cornel Constantiniu, Anda Călugăreanu, Doina Spătaru, Petre Geambaşu.
S-a frânt o coloană din Palatul Muzicii Ușoare…
