In Memoriam Mircea Albulescu
Era o istorie vie a filmului//teatrului românesc. Are. Și va vea 81 de ani. Îl știu din filmele copilăriei. Cele teziste. Primul film de spionaj. Cu Iurie Darie și Emanoil Petruț.
Unde a debutat de-odată cu bunul său amic, Amza Pellea - ”Alarmă în munți”. “Pasărea furtunii” pe un scenariu de ”transfugul” Petru Dumitriu, uriașul prozator cu a sa ”Cronică de familie”, nici azi reabilitat complet, repus la locul lui….
Exact ce-am afirmat: o istorie vie. A avut o viață relativ lungă. S-ar zice. A știut ce să facă din ea. A fost actor de film//teatru, universitar care a dat o pleiadă de mari actori, poet ales, delicat – își recita poemele la o Polivalentă cu 7 mii de oameni, curaj mare…; fost secretar de stat la Cultură; un număr fabulos de roluri în teatru și film. Figură de ins aparent hirsut, care-și durifica figura ridicându-și părul lung de pe sprâncene, speriind uneori. Dar, dincolo de figura asta, se ascundea un om extraordinar. Drăguț, amabil, bine crescut, tandru, înțelegător. Putea cu ușurință să fie chiar un Moș Crăciun al uriașilor. Talent. Har. Dăruire. Chemare. Umor.
Odată, pe când colabora cu ed. Adevărul la audio-books, am fost împreună în Deltă. Eram destul de plinuț, nu ca acum, foarte. Mi s-a descheiat un șiret. M-a împins brusc în scaun și s-a apucat să mă încheie; scuzându-se parcă, a zis: ”știu de când eram și eu gras...”Ei bine, gestul lui, al unui om mare, nu mi s-a părut deloc o umilință, cum ar gândi un ignorant. Dimpotrivă, am găsit în el camaraderie și omenie creștină de mare adâncime… Ulterior, l-am văzut pe Papa cum spală și sărută picioarele unor bieți nevoiași… Mircea Albulescu - Om cu ”o” mare…
Și, ca să nu fim de tot triști cum e la o plecare definitivă, colegul lui, Vladimir Găitan, mi-a povestit ieri una: Vlad abia se căsătorise cu superbenia de nevastă-sa, Tunde. Înaltă, blondă, forme provocatoare, la o masă cu Nicolaescu, a dat-o drept o suedeză. Mircea o tot admira, lăuda, fie și mai libertin. Dacă tot nu pricepea nimic... La plecare i-a zis: „Să vezi tu, suedezo, ce-ți face ăsta acuma…!” La care Tunde i-a spus pe românește: ”Sunteți sigur, domnu’ Albulescu?! ”
Un om de cultură, coleg, mare actor, prof-univ… am mai putea umple pagini cu ”cuvinte potrivite” pentru Mircea Albulescu… Care de ieri nu mai e cu noi… Țucu-ți sufletul, bădie Mircea!
