Interviu Sandra Izbașa: „Dacă m-aş fi jucat în faţa blocului, nu eram aici“

Sandra Izbașa are 26 de anifoto: Sorin Stana

Zâmbind nu doar pe podium, dar și din postura de fostă mare gimnastă, Sandra răspunde întrebărilor pe care viaţa continuă să le pună.

E ceva impresionant la gimnaste. E ceva în felul unui copil de a fi, de a putea munci 10 ani pentru câteva minute. Câteva detalii sincronizate greşit şi totul rămâne în zadar. Sandra Izbaşa e cea cu steagul României deasupra celui al Americii şi al Rusiei. Mi-a povestit cum se încuraja înainte de a intra în sală: „Vorbeam cu mama la telefon şi-mi spunea să-mi prezint marfa cea mai bună şi la mine în minte asta era: trebuie să le arăt tuturor ce am învă­ţat“. Rămânem miraţi în faţa ei. Cu ea s-a cam terminat, deocamdată, gimnastica României. Deci Sandra Izbaşa, despre cum arată succesul şi viaţa de după.

Ce ţi-a fost cel mai greu când ai renunţat la gimnastică?

Sandra Nu cred că mi-a fost greu când am renunţat. M-am gândit mult şi am luat această decizie în favoarea mea.

Dor de gimnastică ţi-a fost? Dor de dorinţa de a câştiga ţi-a fost?

Nu, pentru că ştiam că n-am să fac sport de înaltă performanţă toată viaţa. Nu mi-a fost greu. Sunt un om care ia decizii hotărâte şi nu cred că mi-a fost greu în ceva. Decizia de a renunţa a fost una bună, de care nu-mi pare rău.

Te întreb altfel: de ce ţi-e dor din perioada în care erai gimnastă?

De antrenori, de colege, de întreg colectivul.

Foarte controversaţi antrenorii, după cartea scrisă de o colegă dintre ale tale. Mă refer la domnul Octavian Bellu şi la doamna Mariana Bitang.

E un subiect pe care nu vreau să-l comentez.

Citește pe www.okmagazine.ro restul acestui interviu!