Mariana Moculescu revine în casa în care a locuit cu Horia Moculescu? „Merit, partea mea a fost plătită din munca părinților” Unde îi sunt lucrurile: „Horia mi le-a dus în...”
Mariana Moculescu ar vrea să revină, alături de Nidia, în apartamentul în care a locuit cu Horia Moculescu, mai ales, că, ani la rând, a plătit pentru partea ei de casă, din banii părinților. În plus, îi duce grija fiicei, care suferă enorm după decesul compozitorului. Iată declarațiile Marianei Moculescu, exclusiv pentru Click!
„Fiica mea are nevoie de mine aproape și de Dumnezeu”
Mariana Moculescu e de părere că merită să locuiască în apartamentul în care a stat cu Horia Moculescu, artistul care s-a stins din viață pe 12 noiembrie 2025, la vârsta de 88 de ani:
„Legat de casă, da, cred că merit să am partea mea deoarece a fost plătită din banii și munca părinților mei. Fiica mea are nevoie de mine aproape și de Dumnezeu. Are nevoie de regăsire. Vom vedea ce se va întâmpla cu acest apartament. Eu detest sa merg in Tribunale, fostul soț m-a târât toată tinerețea în tribunale și poliții. Îmi reamintesc de toate traumele ce mi s-au întâmplat”.
„Nu am întrebat-o pe Nidia despre succesiune”
Mariana ne mai spunea, imediat după înmormântarea artistului, că nu a vorbit cu fiica ei despre succesiune:
„Nu am întrebat-o pe Nidia nici despre succesiune, nici despre testament, nici dacă voi locui împreună cu ea. Vorba mamei mele: „Vreți să vă spun eu cine e Mariana? Mariana este Boier Bibescu, nu vrea nimic, nici haine, nici case!”. Dacă eu și Nidia vom avea o relație foarte strânsă pe viitor? Sper ca ea să iasă din vraja neagră, vraja rea!”.
Unde sunt lucrurile Marianei Moculescu din apartamentul în care a locuit cu Horia Moculescu?
Mariana Moculescu mai susține că multe dintre lucrurile avute în acest apartament, de lângă Cișmigiu, au fost scoase din casă de Horia Moculescu, în timp ce ea se afla în străinătate:
„Lucrurile mele se află acum în beciul blocului. Pentru că atunci când eu am fost forțată să părăsesc România, imediat după ce am plecat, a avut loc o executare silită în 2013.
În lipsa mea, împreună cu un executor judecătoresc și doi martori, Moculescu m-a evacuat din cele două camere cumpărate de mine. Le-am cumpărat de la A.F.I. achitând 30% aconto și apoi timp de 8 ani rate lunare. Suspect, în lipsa mea, abia în anul 2015 am pierdut partea mea de locuință prin instanță pierzând totodată și banii achitați”.
Nidia, copleșită de durere, după decesul tatălui: „Erai zâmbetul meu… Tu erai viața, lumina mea”
La scurt timp după moartea tatălui său, Nidia Moculescu a postat pe conturile sociale un mesaj emoționant despre durerea pierderii părintelui drag, Horia Moculescu, alături de care a locuit mereu:
„Mă sufocă și mă strânge lumea, Tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc. Erai aerul meu. Erai drumul meu. Trimite-mi tăticule o singură bătaie de inimă care să nu mai muște din mine când și pianul tău plânge și fiecare notă te întreabă: unde ești? când vii?…
„Tată, te caut în fiecare colț de tăcere. Cum să trăiesc fără tine?”
Erai zâmbetul meu… Tu erai viața, lumina mea. Și acum, fără tine, sunt o fiică ruptă din trupul lumii. Sunt o strigare fără de rost care nu mai are ecou. Îți amintești cum îmi spuneai că sunt puternică? Că am în mine seva ta? Că voi înflori chiar și în iarnă?
Ai greșit, Tată. Eu nu sunt puternică. Eu sunt frântă. Sunt o frunză smulsă de vântul durerii. Sunt o fiică care nu mai știe să fie. Și te caut în fiecare colț de tăcere, în fiecare adiere, în fiecare vis. Dar nu te mai găsesc. Și mă întreb: cum să trăiesc fără tine? Cum să învăț Tată asta….
„Acum sunt doar copila ta căzută, cu sufletul în zdrențe!”
M-ai învățat atâtea, tată, dar un singurul lucru nu ai reușit… cum să mă faci să trăiesc fără tine… Cum să mai văd lumea, când ochii mei – de fapt ochii tăi – , sunt orbi în fața lumii? Cum să mai vorbesc când gura mea, tot moștenirea ta, nu mai poate decât să urle?
Mi-ai fost Totul. Ai fost rădăcina, coroana, cerul și pământul meu. Și acum… acum sunt doar copila ta căzută, cu genunchii zdreliți de durere, cu sufletul în zdrențe, cu inima în gol.Tăticule, dacă mă auzi, trimite-mi un semn”.
