Povestea întâlnirii dintre Aurelian Temișan și Monica Davidescu. Cererea inedită în căsătorie care i-a unit pe viață: „Așa început”
Aurelian Temișan nu este doar un tată dedicat, ci și un soț pe care Monica Davidescu se poate baza oricând. Puțini sunt cei care știu cum și-a cerut partenera în căsătorie, astfel că, recent, artistul a povestit totul cu lux de amănunte.

„Nu ne stătea gândul la verighete”
Aurelian Temișan și Monica Davidescu se numără printre cele mai longevive cupluri din showbizul autohton. Cei doi sunt împreună de 30 de ani și tot de atunci se iubesc nebunește. Despre momentul în care a cerut-o în căsătorie, a vorbit chiar el, iar povestea este absolut fabuloasă. Artistul a dezvăluit motivul pentru care abia după 11 ani i-a cerut mâna soției sale.
„Niciunul dintre noi nu a crezut în necesitatea de a ne legaliza relația. Toată lumea știa că suntem împreună, aveam foarte multe proiecte împreună, dar nu ne stătea gândul la verighete. Prietenul nostru, Daniel Chinciu, m-a luat într-o seară și mi-a zis de față cu Monica și Geta (soția lui), că ar fi bine să îi găsim Monicăi un băiat bun, care să o ia de soție, că eu nu cred că voi face pasul ăsta și e păcat de tinerețea ei. Ei bine, nu știu dacă în acel an, dar destul de aproape de acea discuție, s-a produs și căsătoria. A fost pe 3 iunie 2006, de ziua mea și, de atunci, ziua de 3 iunie are dublă însemnătate”, a declarat Aurelian Temișan pentru Viva.
„A fost mirare pentru Monica”
Îndrăgitul cântăreț a mărturisit că cererea în căsătorie a fost una memorabilă, astfel că își aduce aminte exact cum s-a desfășurat întregul moment.
„Oooo, daa! Să începem cu logodna care a fost cu 6 ani înainte de anul nunții. Se întâmpla pe 13 ianuarie 2000, la un restaurant. Noi serbăm ziua de 13 ianuarie, în fiecare an, ca fiind ziua în care ne-am cunoscut… noaptea (râde). Cum spuneam, era 13 ianuarie… restaurant… noi doi. La un moment dat, fără să știe Monica, au apărut „din senin, prietenii noștri buni Iusti (cel care ne-a și făcut cunoștință) și Ana, prietena lui, la un timp relativ scurt, a apărut prietenul meu din copilărie, Renato, împreună cu prietena lui și, după un alt timp, au aparut Daniel și Geta, cei ce urmau să ne devină nași.
Am râs, am mâncat, am povestit, am râs din nou și… dintr-o dată… au apărut doi menestrei cu chitarele, care cântau pe la mese. Au venit și la noi, au cântat una alta și, dintr-o dată, unul a scos o cutie, pe care mi-a dat-o mie. A fost mirare pentru Monica (ceilalți prieteni știau ce urma să se întâmple), m-am arătat și eu nițel surprins și i-am dat cutia Monicăi. A luat-o, a deschis-o și a dat de altă cutie.
A deschis-o și pe aceea în care era o alta și o alta și o alta. În total, vreo șapte cutii în care, în ultima, erau inelele de logodnă. Așa a început drumul nostru spre oficializare. Am și o poză în care suntem la masă, cei menționați mai sus. Pe 3 iunie 2000, la șase luni, eu am ieșit la o Biserică, la Pissiotta, spre Ploiești, pe drumul vechi și am aranjat cu preotul înainte cu o săptămână, s-au luat măsurători la verighete pentru a fi făcute în Biserică și s-a produs surpriza, fără ca Monica să știe.
Nunta a venit șase ani mai târziu, în urma vizionării unui film, într-o seară. La un moment dat, în timpul filmului, i-am zis Monicăi că simt că anul acesta vom face nunta. Era început de martie și spusesem clar cu șase ani în urmă că mi-aș dori ca nunta să fie tot pe 3 iunie, într-o sâmbătă. Dacă logodna am făcut-o pe 3 iunie 2000, sâmbăta, am făcut socoteala că va mai pica ziua mea sâmbata, abia în 2006.
Dar, la vremea aia, în 2000, nu am făcut un obiectiv din a mă gândi la asta și nici între timp nu am stat cu gândul că TREBUIE să facem ceva neapărat în 2006. Se pare că atunci când proiectezi gânduri în Univers, chiar dacă nu ți le repeți constant, ele se vor întâmpla, precum ai gândit odată”, a mai spus el.