Scrisorile lui Sanca. Dragă Ştefan Pelmuş
Forța talentului tău în artele plastice mă face uneori să fiu supărat, indignat pe lumea asta.
Un mare poet, când vorbea și simțea că nu era ascultat spunea în glumă: ”Vorbește un om, nu pictează un pictor!” Fără a medita la conotația pragmatică a spusei, pe mine mă durea, mă durea faptul că un pictor nu poate vorbi literamente prin arta sa.
Mă enervează că tu și toți pictorii din lume nu puteți striga prin arta voastră! Care este eminamente silențioasă. Mută. Să fi avut și voi un ”forte”, un ”fortissimo”, un ”piano-pianissmo”. Să știe tot natul, tot târgul că iată Pelmuș a mai ”urlat” o capodoperă. Altul era destinul vostru, al tău, dacă pictura nu era o artă surdo-mută. Mare păcat. Dar, asta nu ar însemna că aveți vreun handicap de comunicare. Există mijloacele fie și indirect de a vă clama arta voastră. Iată, există galele, expozițiile, vernisajele, agapele de atelier, presa de specialitate sau presa pur și simplu. Acesta e destinul unor arte - să fie mai discrete. Nicidecum inexistente. Chiar deloc. Pentru că ele sunt create de o categorie de oameni îndeobște instruiți cultural, iubitori pasionați sau curioși intelectual, care privesc arta voastră fără să le țipe nimeni în urechi… În ce te privește, mă bucură felul tău de a fi, sincer deschis brutal, logonevrotic. Gen… ”Am fost, coane, la Paris cu o expoziție; am avut un succes mortal… un rahat, n-am vândut nimic! Păi, cine sunt eu, iaca, un zugrav nenorocit, acolo?!” Sigur, că vorbele tale, dincolo de un anume cabotinism care te și prinde, sunt chiar exact invers decât realitatea! Și, asta o poate constata oricine îți privește Opera. Da, scris cu O. Cu ”o” mare! Niște lucrări explodând de culoare, senzualism; de un exotism de parcă te-ai fi născut într-un Tahiti nedeflorat încă de Gauguin; pline de o simbolistică aducând cu scrierea cuneiformă și cu cultura antică egipteană… premioritică aș forța nota. Sau precreștină. Fiindcă oricât de veche ar părea simbolistica matale nu te sfiești a o pune, întinde pe cruci, sau triptice creștine. Ba, chiar pe îndrăznețe ”sfinte” falusuri, tărtăcuțe mature, cutii (ale Pandorei…), capete de om din gips, voind parcă a dovedi că orice obiect din natură poate fi un suport pentru pictură. Te știu de o viață și tot încerc a te defini. Mai trag o dată: Pelmuș - un mag al alegoriilor…
