Scrisorile lui Stanca: Dragă Adi Mutu, gata cu mitul că nu ierţi nimic...
În fine, o veste bună despre tine. Că m-am şi temut de vreun fonfleu de presă când am citit un titlu de genul obişnuit la noi: ”Ghici cu cine se simte bine Mutu în Republica Dominicană?”.
Era cât p-aci să nici nu citesc articolul, ca să-mi conserv rezerva de optimism şi speranţe din noul an. Şi, când colo, ţin’ să fie, cin’ să fie? Nu, nu era nici o paraşută cadru didactic la material coit ad labis. Nici gurista baladescă, aia care cânta: ”ştii că-n gură-mi place dur//ţine-ţi palmele pe cu…” cu scuze, dar e un citat selectat din producţia aflată pe piaţă ”Muntele lui Venus”. Nu-i nici măcar o păsărică de noapte, nu! Este, pur şi simplu banal, dezumflant pentru cititorul devorator de hard-monden… este vorba despre - tobe, darabane răpăieli - propria ta familie. Dezamăgire fetelor! Românul zice că până şi cucul se returnează acasă, finalmente… aşa că la naiba-n puii mei, Adi, cu speculaţiile şi combinaţiile presei în care cum apare o păsărică mai pictată într-o poză cu tine, gata idila! Contactul. Combinaţia. Copulaţia. Gata cu mitul că nu ierţi nimic, mături, scalzi totul în cale!
…Şi, iată, în 2015 presa care se hrănea cu aventurile tale - plus subsemnatul, de ce să nu recunosc - moare de foame. Sau are şansa de a păţi asta. Ce minuni mai produci, ce evenimente modene mai execuţi…? Ce-ar fi să nu mai fie nimic? O lume nebună fără Adi Mutu. Căci, sincer, eu unul cam aşa te-aş vrea. Serios. Sobru. Familist. Un ins care să frecventeze cele mai celebre cofetării - de zi ! – de pe Calea Victoriei, amator de joffre şi negrese. Care să-şi piardă timpul prin biblioteci, cum făcea Don Quijote al lui Sorescu: să mângâie pielea de pe incunabule şi – de ce nu? - să-şi scrie memoriile. Dar, astea din urmă musai să fie sub formă de ficţiune. Că dacă dai tu nume, sare mapamondu-n aer. Măcar pe ici pe colo, prin zonele peninsulare. Semne bune anul are.
La Mulţi ani în d-astea, Adi!
