Scrisorile lui Stanca / Dragă Alin George Moldoveanu,
Azi ai revenit în atenţia milioanelor, miliardelor de oameni. Şi Erou naţional. Unul real, nu contrafăcut.
Nu ca vedetele cu biografii din silicon. Nu ca un politruc îndărătnic care se lipeşte de casa de pe deal ca flegma de zid şi refuză să plece...
Tu, rămâi cu siguranţă în galeria eroilor autentici. Mai ales că, faci un sport unde nu depinzi de arbitri, de jurii, note, tuşe, ippon sau tuş.
Tu tragi la ţintă: „puşcă 10 m aer comprimat". Simplu: pui arma la ochi şi tragi... Mie, dimensiunile unui campion de tir îmi par aproape neomeneşti. Numai, ce ar însemna antrenamentul. De ani de zile.
Eram la FR Tir când ai ajuns deja numărul 2 în lume. Şi cea mai mare, prima!, speranţă pentru Beijing.
Ţin minte cum te-am aşteptat la aeroport ca pe un erou, deşi nimeni din ţară nu ştia cine eşti.
Mă ofticam rău, că sportul ăsta nu e ca arătatul bucilor la „Miss ţâţa tărcată". E discret. Muream de necaz că nici ziariştii noştri cu mici excepţii, Sandu Enciu, nu te ştiau.
Gloria ta durează până de Crăciun când se dau premillie. Apoi din Olimpiadă-n olimpiadă eşti pomenit la palmares.... Câţi ştiu cine au fost Iosif Sârbu, Corneliu Ioan, Sorin Babii...
Ce-mi plăcea la tine era calmul. Stăpânirea. Un coleric n-ar putea să atingă performaţele tale.
Pe unul ca mine, repezit, irascibil, mă enervezi: calmul tău englezesc mă scoate din calmul meu englezesc... era o replică. Apoi, concentrarea ţine de intelect, nu văd un ciocănar trăgând la tir... proba ta e un soi de judo-şah cu tine însuţi...
Trebuie să ai ceva supraomenesc, dăruit prin graţia divină. Nu poţi fără Dumnezeu: „Nihil sine Deo". Şi, să ai norocul de o armă bună.
Dar, ce ar vrea ei, să dai un Stradivarius unei baragladine urechiste?! Poate că unii te invidiază pentru banii şi maşina câştigate.
Au şi calculat: 120, cu maşina 30, fac 150. Dar, împărţit la patru ani de pregătire fac puţin peste o mie de euro pe lună... mare vax de recompensă pentru un campion olimpic...
Plus că măgarii nu ţi-au plătit nici locul 4 de acum patru ani... Lasă, Aline, eşti erou, îţi ajunge! Tu rămâi etern în cărţile olimpice ale umanităţii. Ei nu...
Nu lasă nici o umbră...
George Stanca, pamflet
