Scrisorile lui Stanca: Dragă Cristi Minculescu,
Eram tineri, obraznici, impertinenţi, sfidam lumea, moartea cu patè-ul nostru fraged. Eram inconştienţi şi frumoşi. „O, Doamne, ce frumoşi eram", spun eu nostalgic-blegos într-un poem. Cristi, aud că vrei să pleci de la Iris. Pe motivul că aici, la noi nu eşti plătit la valoarea ta. Geniul nu are valore de circulaţie, moşule!
Uite, Dan Andrei Aldea! El măcar a făcut-o la timp, acum 30 de ani, e liber, creează, are studio, a renunţat definitiv la scenă. Tu ce vrei? Ai dreptate. Dar până acum unde ai fost şi cum ai fost plătit? Nu tot de aici, nu tot aici în ţara asta de manelişti, plătiţi prin aruncarea pe jos a banului de politruci devoratori de mici şi de manele populăroase? Sau, cu solizde îndoielnice, care se îndoaie în orice poziţie, tipe de trigonometrii anatomice irefutabile?
Eu te ştiu cu Iris. Ai fost, eşti şi vei fi! Dar, sigur, este opţiunea ta. Poate ai obosit, te-ai săturat de turnee, trambalări cu autocarul, concerte cu lume multă. Astenii. Vrei ceva linişte. Vrei să cânţi à capella într-un salon cu băbuţe speriate, care să te dezbrace din priviri prin lornioane aurite? Ce vrei!? Să faci precum Cristi Chivu, care acum nu mai ştie cum să revină la Naţionala de fotbal...
Cristi, penultima oară când am şezut numai noi doi era la Costineşti. Să tot fie zece ani. Am zăbovit în noapte la cofetăria rudei mele, la o sticlă corespunzătoare de apă foarte plată, cu platfus chiar, bună mă! Arătai obosit, sfârşit. Prin preajmă era un solist devenit impresar.
Când l-am întrebat, tu plecaseși deja, de ce nu mai cântă, mi-a zis că nu vrea să ajungă aşa ca tine, cu pletele dalbe. Cinic. Şi prost, că acum tot din cântat trăieşte. Şi nu are plete deloc... e chel. Plus o burtă de manelist cu ceefă revărsată cu tot. El a omis cele câteva mii de „moşi" ai scenei rock. Par egzamplu, Rolling Stones... Eu le zic „ColesteRolling...".
Cristi, repet, eu bănuiesc motivele retragerii tale, şi le respect. E sastisia. Te-ai săturat. Ţi-e silă.
Şi eu la fel. Dar, la mine scârba vine de sus. Din deal...
George Stanca, pamflet
