Scrisorile lui Stanca. Dragă Eminescu - Memento Mori

Mi-e dor de tine. Și nu cred că sunt singurul. Milioane de români sunt în această ipostază. Mai ales acum, după anul Unirii, Centenerul nostru drag, pe care l-am celebrat inaugurând o uriașă Catedrală a Neamului. Așa cum au neamurile demne. Așa cum nu vor cei cu suflete meschine, cei bonavi de mândrie națională, ce merită vorbele tale: ”mânca-i-ar inima cânii”.

Căci am o listă cu mari orașe ”nedemne ” cu catedrale de vis. Unde vin mii de credincioși și milioane de turiști. Eu unul am văzut Sf. Vit din Praga, catedrala din Koln, Ulm, Domul din Milano, nu mai zic Notre Dame din Paris ori cele din Anglia, Spania... dar unde nu sunt? Și de ce alții să aibă și noi nu? E obligatoriu să ne asumăm sărăcia chiar dacă suntem săraci?

 Mihai, de câte ori am scris către tine o misivă, te mângâiam cu vorbe bune ca să-i înțelegi pe iconoclaștii anti-eminescieni. Da, tu ești da, o icoană a neamului. Alături de Sfântul Ștefan cel Mare, Mircea cel Bătrân sau încă nesfântul Mihai Viteazu. Zic de iconoclaștii care te contestau, te molestau, te numeau ”comunist” fiindcă ai simpatizat cu Comuna din Paris și ai scris ”Împărat și Proletar”. Pe care - așa e! - comuniștii ne-o predau la școală cu obstinație ca să știm, vezi Doamne, opțiunea ta politică. Or, tu ai fost cel mai fanatic conservator. Și dacă cei ce te contestă aveau ceva cultură sau măcar curiozități culturale puteau să vadă poziția ta din ziarul ”Timpul” pe care l-ai cam scris de unul singur scurtându-ți nopțile și viața. 

Poete, am trăit să aud și aberația că ai fi fost ateu. Minciună mai mare nici nu putea fi. Căci, un exemplu mic: Făt Frumos din Lacrimă e născut din Lacrima Fecioarei Maria! Analfabeților! Căreia, apropo, i-ai închinat unul dintre cele mai frumoase poeme pe care le-ai scris. 

Și mai am o veste luminoasă pentru tine. Profesorul de istorie Ioan Aurel Pop, apărătorul tău și al ideilor tale românești, autorizat și competent - a ajuns cu lupte grele Președintele Academiei. Spre pizma dușmanilor lui și ai românismului pur. Și simplu. Spre crăparea de necaz a bojocilor celor ce te neagă pe tine și istoria neamului. Făcută, i-auzi!, din mituri false. Așa că mitul lui Ștefan, al lui Mircea și al altor părinți ai neamului sunt, după ei, povești de adormit copiii. Din păcate o parte din intelectualitatea aia neortodoxă - generic zis, nu concret -  se dedulcește cu aceste teorii fanteziste. Bine ar fi să le ia ca pe o literatură bunicică. Ori ca pe niște ucronii, nicidecum istorie. 

Mihai dragă, Eminescule, iartă-mă că ți-am tulburat somnul, dar țineam să afli în mare de ziua ta, deveniă Ziua Culturii Române, despre starea spirituală a poporului pe care l-ai iubit atâta. 

Îți doresc din tot sufletul meu să ai somnul dulce, care să nu-ți fie tulburat de tot felul de fameni, contestatari circari, clowni literari și istorici mitici (cu accent pe al doilea ”i”... să fie mai caragielean).

Sărutăm mâna și memoria-Ți!