Scrisorile lui Stanca: Dragă Florin Piersic
Cu scrisoarea asta cred că voi declanşa o criză de gelozie ardelencei mele.
Arde Leana mea. Căci, va intra la bănuieli. Prea des îţi scriu. Prea adesea te evoc. „Ce tot îi scrii lui Florin?!”, va bombăni.
”Mie nu mi-ai mai scris de 30 de ani. Măcar un bileţel şi lui i-ai trimis o mie. În cinci ani una-două, dragă Florin Piersic”.
Totdeauana ele exagerează, dar nu am ce face. Eşti inevitabil pentru orice român. Că te agreează sau nu. Cine nu te agreează? Masculii urâţi, boccii şi răpănoşi la suflet, bolnavi de gelozie şi invidie....
Tu, Florine, eşti unicat la noi! Implacabilul. Ilepranlabilul. Irefutabilul Florin Piersic! Al nostru. Piersicul de lângă drum. Pomul roditor din Grădina României. Pomul plin de poame... şi el o poamă mai mică. Muritor. Om. Trecător... că aşa, şi-a mai salutat un an de viaţă. Nu ştiu al câtulea. Ştiu că nu te ascunzi, ar fi culmea! Dar tu eşti, mă Florine, mai verde decât mulţi! Uită-te în jur! Vezi câţi bătrânicioşi te înconjoară? Cu feţe scremute şi pergamute. Ofticoşi juvenili. Prepuţoi parveniţi. Afirmaniaci. Scrofuloşi. Actoraşi pârâţi. Politruci viermănoşi. Parvenitismul îmbătrâneşte omul. Apoi priveşte-n oglindă. La băiatul armonios care râde mereu cu poftă. Care vorbeşte precum ar mânca: numai feluri gustoase. Mult şi multe.
Ai atâta frumuseţe şi bunătate, încât dai mereu şi altora. Prietenilor. Confraţilor. Compatrioţilor. Tu, dacă erai mai mare decât eşti acum de mare, ai fi îmbrăţişat globul pământesc la pieptul tău. Şi, tot nu te-ai fi săturat. Nici cu planeta. Nici cu galaxia. Nu exagerez, dar te văd, la vârsta asta... puerilă, cum pluteşti. Cum zbori. Răutăcioşii nu te înţeleg. Dar, avem puţin din ăştia. Îndeobşte politrucii gângavi la gândire şi limbaj... Îmi amintesc o întâmplare de pe un stadion din provincie. Cu mii de spectatori buluciţi la un spectacol super-mamut. Miliţia disperată făcea cordoane la gardurile de sârmă. Căci, mulţi le săreau să vadă mai de aproape. Când ai apărut tu, în ovaţii, ai zis: „Ce e cu voi, dragilor, aşa departe? Ia, veniţi voi mai aproape”. Miliţienii să te omoare. Căci mii de oameni au sărit gardul. S-au pus în cur şi te-au privit. Ascultat. Admirat. Aplaudat. Ăsta eşti Florin: Un piersic cu poame de aur. Mulţi ani!
George Stanca, pamflet
