Scrisorile lui Stanca: Dragă Leo Iorga,
Mi-ar tremura glasul dacă ți-aș spune... mi-ar tremura mâna dacă ți-aș scrie... ”lasă-te de muzică.” Devreme ce știu că asta e viața ta. Rațiunea existenței tale. Am mai parcurs un sentiment similar cu cazul Lucescu. Lămurit scurt prin declaraţia sa: “Vreau să mor pe teren!” Și atunci, cu lacrimi în ochi, resemnat și trist pot exclama: Fă numai cum dorești tu! Căci știu că dacă nu cânți, nu ești pe scenă, mori!
Iar dacă faci contrariul, tot acolo ajungi. Numai că stând departe de scenă ai șansa să-ți lungești viața. Tu decizi. Tu îți stabilești, alegi destinul. Deși e o impertinență din partea mea să fac astfel de declarații. Destinul ți-l alege Ea, Pronia. El, Atotputernicul. Tu trebuie, probabil, doar să faci o pauză, să te stabilizezi și apoi să revii pe scenă... Căci acolo e menirea ta, acolo e Crucea ta.
Îmi aduc aminte cu drag cum ai venit la Compact după separarea, plecarea lui Polly Ciuci. După o primă despărțire de Costi Cămărășan, apoi de Mircea Rusu. Te-ai integrat repede. Arădean stabilit pe Litoral. Ca și Corneliu Stroe, marele baterist de jazz... Am petrecut - eram prezentatorul - prin coclaurii patriei - toată ”epoca Beleanu”. Superbă. Cu venirea lui Laghia. Bietul.
Cu epoca de strălucire ca rocker și lover a lui Teo. Care își spunea Highlander. De ce? Nu vezi că am ajuns să ne combinăm cu fetele iubitelor din tinerețe?! Cu glumele nepotolitului Leluț. Cu prezența mereu tacită și discretă a lui Vladi Cnejevici... O tempora! Ce istorie tragică a uneia dintre cele mai iubite și longevive trupe românești. Inima lui Leluț, accidentul criminal al lui Teo, înjunghierea cumplită a lui Laghia. Și acum tu! Din nou tu.
Te-am văzut acum vreo câțiva ani la Constanța, la Doors Club.... la Costinești White Horse. Erai bine mersi.
Și acum? Mă îngrozesc.
Pamflet
