Scrisorile lui Stanca: Dragă Mihai Bendeac,
Las de o parte geniul cu care îl imiţi pe horcăitul Cap de Mort. Ţeastă de prost ăla în cămaşă de puşcăriaş, curând una de forţă, şi care ne duhneşte nocturn din esenţa pestilent-scatofagă a unui fiu de procuror ceauşist ce este, şi care a dat - tata lui - ultima condamnare la moarte din România... Un decrepit, schizoid - scuzaţi pleonasmul... - care nu merită nici măcar atenţia pe care n-o dai unui pisoi vioi ce se joacă în bătătură cu o căcărează proaspătă... Îl imiţi fabulos pe Capdemort. Am înregistrat emisiunea. Şi, ca omagiu adus „marelui teleast vidanjor", mi-o mai pun când sunt constipat...
În fine, să venim la zi, la disputa - eu nu-l vreau „scandal" - cu Simona Gherghe. Vorbind din punctul de vedere al mamei tale, ai dreptate. Am avut, nu de acum, acelaşi simţământ ca mama ta când era abordat cazul cu pricina. Numai că eu sunt o excepţie: am cunoscut de aproape, şi în ani buni de zile, familia Tufaru. Pe Anca şi pe Tufi... Aşa că, nu pot aproba unghiul de abordare al Simonei... şi al lui Capatos.
Dar, majoritatea publicului care priveşte şi care arată, denotă, alcătuieşte masa ratingofagă, nu are aceleaşi vederi cu mine. Lor le place acest spectacol sinistru. Lumea, duodenul, nu vrea numai striptizărăi, alcoviade chirurgii bucale. Vrea şi esenţe tari, respingătoare, acide, clorurate, sulfuroase, căcăţica dintre deşte, odoarea acidului sudoripar de la sub-braţ... Aşa e natura umană. Să ţi-o spun eu ţie, celui care a încercat, şi pe alocuri reuşit, mai toate formele de „captatio-benevolentiae", la publicul românesc tv?
Mda, nu-mi plac deloc certurile interne, dar dacă nu se termină rău, dacă nu sunt sângeros fratricide, sunt interesante. Dar nu uitaţi: Măsura, Benedeac, măsura!
George Stanca
