Scrisorile lui Stanca: Dragă Sandra Izbaşa,
Mai ales, când văzui cum o rivală, care la aterizare cade-n partea dosnică a poponeţului, este iertată ca la biserică şi îţi ameninţă ţie poziţia, ei bine, la asta mi-a tremurat sufletul... Colac peste aparat, mă mai deruta şi fata aia, „Mariana Ovariana" de la TVR cu isteriile ei şi cu patimile multiplicate, exhibiţionate pe banii noştri... dar eu despre tine vreau să vorbesc...
Nu, nu mai credeam! Când ţi-am văzut nota, deşi ţara era asuprită sonor de ţipetele preistorice ale teveristei, mi-au dat lacrimile. Vezi, înţelege-ne şi pe noi care acum suntem cu nervii la pământ: emoţiile ne sunt încercate, sentimentele la fel, ăsta e acum poporul tău. Ne-au izbit patima şi pizma, Izbaşa, dezbinarea Izbaşa! Nu mai adaug stabilitatea şi viitorul în bătaia vântului...
Unii aşteaptă să cadă cineva de pe bârna unui Deal, alţii îl vor încă de-a pururi acolo, pupa-l-ar... Aşa că emoţiile pricinuite de medalia ta au fost primite cu multe lacrimi de bucurie sinceră. Dar şi ca o descărcare nervoasă: of, Doamne, îţi mai întorci capul şi spre noi nevrednicii de români. Am consumat atâtea lacrimi încât când ne va pica şi bucuria cu căderea din vârfu' dealului n-o să mai putem plânge, vom râde... la naiba cu politrucii...
Sandra, eşti o minunată, eşti o fată frumoasă, talentată. Şi, ca şi Alin Moldoveanu, ai mai ostoit din amarul românului. Habar n-aveţi voi, copiii mei, ce bucurie incomensurabilă aţi făcut românilor pe arşiţa asta politică. Paharul aburit cu apă după un supliciu prin deşert e o nimica toată faţă de faptele voastre. Iartă-mă, dar par a politiza victoria ta. Însă, nu eu, bietul, amărâtul de român, am creat situaţia asta. Ci Ei, Ei, Ei!...
George Stanca pamflet
