Scrisorile lui Stanca. Dragi rude de defuncţi celebri Parastase & Pomeni
Am ajuns şi la faza asta: să-mi vină a râde... de unele parastase. Deşi sunt un bun creştin, milos, pipotos cum zicea mamaie şi inimos. Omenos. Căci, la noi la români, la ăi mai cunoscuţi, aşa, - c-o fi şi la alţii, dar nu se vede - se petrece un adevărat război al pomenilor şi parastaselor. Care dincolo de tragism are şi partea lui comică. De prost -gust.
Eu dacă scriu acum despre aşa ceva n-o fac să râd, ci să MĂ plâng. Trist şi supărat. Auzi, tu, să se certe, încontreze rubedeniile! Să se întreacă, să concureze, să se ”bată” în parastase şi pomeni! Că ăla, bărbatu’ văduvu’, care n-a ţinut nici măcar anu’ dă doliu s-a dus, bre, în lume cu alta, o blondă, tinerică. Ruşine, lui! Nu trecură nici 6 luni! Dar la parastas, mămicule ce a fost! A, nu mă miră. Căci fiecare familie are conflictele, disensiunile sale.
La bietul Costică Ştefănescu fostul căpitan al Craiovei Maxima şi al Naţionalei de fotbal se face o pomenire cu familia din Săbăreni susţinută de fratele său, care merge la Craiova cu un grup de rudenii şi amici - am fost şi eu de câteva ori - şi o alta făcută de soţie. (Apropo, ” Naţionala”, spre ştiinţă e o echipă de adunături din lumea largă de romîni plecaţi la muncă fotbalistică, echipă care se dă pe mâna unui fost drogat, neamţ, paranoic şi micinoooooos ca să-şi bată joc de ea...şi de noi boboru prost...)La fel era şi la Nichita Stănescu. Pe de o parte mama şi sora, pe de alta Dora văduva. Certuri, rivalităţi funeste, ”dujmănii” inutile, poate omeneşti, nimic nou, dar... Deşi pe vremea aceea nu erau curiozităţile astea cu cine a dat sarmale, cine friptură şi cine ciorbă de potroace sau de curcan preferata răposatului/ei etc, etc?În cazul nostru recent, preopinenţii, ăilalţi, partida rurală, au ţinut-o pe tradiţie şi chiar pe dezvelirea unui bust în curtea cu pricina, cerând ca oponentul să nu mai meargă la cimitir însoţit de echipe tv. Alt război unul monden - pentru proprietatea imaginii...La danii lupta fu şi mai crâncenă. Unii au dat de pomană un pat, scaun, masă, lenjerii, tacâmuri, farfurii, tot după tradiţie. Ceililalţi plusară cu ciorbe de curcan, friptură de porc cu piure şi ca desert eclere la un cămin de bătrâni. Ce lupte grele! Ce bătălii ”sângeroase”! Ce mişcări de oşti! Războiul pomenilor! Nimic mai neelegant, mai de circ cernit, mai de pomină - nu, de pomeneală - pentru gura spurcată a lumii. Tot aia care haleşte, înghite, devoră, îngurgitează pomenile omeneşti. Şi, pe cele electorale. Şi toate astea, pentru ce, măi oameni buni???...Ţară mirifică! Populaţia te strică!
