Scrisorile lui Stanca. In memoriam: Alexandru Jula
Tot timpul de când sunt pe pământ şi l-am ascultat pe Alexandru Jula, am crezut, am fost sigur chiar că este gălăţean. Şi, încă unul reprezentativ.
Şi nu-s departe de adevăr, căci viaţa şi-a petrecut-o cu predilecţie în ”Oraşul de la Dunăre!” Galaţi. Dar, ei bine, omul nostru de la Dunăre este sălăjean. Tocmai din Şimleu Silvaniei… de-al lui Jula…Asta da, surpriză pentru mine! Care-l vedeam musai, numai evoluând în aeralul dunărean şi-l consideram un exponent - oricum este! - al acestui spaţiu cultural. Căci, ascultându-i cântecele - sigur e opţiunea sa repertorială, nu neapărat glasul sângelui - are ceva levantin în el. Astfel găsesc de cuviinţă că, măcar genetic, i se potrivea cântecul minulescian scris magistral de Vasile Veselovschi ”Cânta un matelot la proră”. Nu ştiu de ce… Dar evocarea aceea a marilor ape, a vânturilor, a dorului de ducă pe mare-n zare, boală a matelotului, îi erau potrivite perfect lui Jula.Alexandru Jula era un Julio Iglesias român avant la lettre. Un practicant al muzicii dulci, romantice. Cu accente sentimental- nostalgice de tipul melancoliei ruseşti şi/sau de dulceaţa mediteraneană a muzicilor arhipelagului legendar grecesc. La tinereţe, eu le numeam ”cântece dulcege”. Acum le spun ”cântece - rudotele”, fără nici o urmă de maliţie sau ironie. Calmante. Era poate ”spiritual cocoşesc” al tinereţii să dispreţuieşti tot ce ţinea de bătrâneţea îndepărtată pentru alţii, nu şi pentru tine… Să nu fii bleg, sentimental! Ci, dur. Mascul!! ”Macho” i s-a spus mai acaná...Alexandru Jula era regele cântecului de catifea. Mieros, languros, mângâios. Uneori dacă-l asculţi - dar e bine să ai un motiv - te face una-două să fii melancolic, posac, ba chiar melancoolic”… Muzica lui e o terapie. Ea te mângâie ca o briză levantină, catifelată şi călduţă…El singur, sau ani de zile alături de partenerul Ionel Miron, acopereau în acest domeniu ultraliric, mai totul. Îi continua apoi în vremi Cătălin Crişan revendicat tot din Iglesias, dar iată că rădăcinile-i reale par a fi aici, la noi, în muzicalele precedente create de duetul gălăţean... Iar acum a sosit pe gen, ca un vifor alb acoperitor de realitate şi de rele un altul - Fuego. Paul Surugiu… Numai că acesta, ajutat de o voce elastică, adaptabilă, catifelată, are ambiţii mult mai mari. Cred. Anume, să aspire mai tot ce e cremă, top, şlagăr din istoria muzicii pop naţionale, inclusiv cea basarabeană… Aşadar, ardeleanul de apă dulce Alexandru Jula ne-a părăsit întru cele veşnice la o vârstă rezonabilă, faţă de media obişnuită. Pare-se din cauza efortului de a mai încânta. Asta susţine soţia mea, fan, fostă liceeană de Şimleu, fan şi vecină, deci cu baştina lui… Aşa sau altfel, a mai căzut un stâlp care susţinea bolta marilor artişti ai cântului românesc…
