Scrisorile lui Stanca. In memoriam Nicolae Tilihoi
Craiova Maxima dispare. Om cu om. Erou cu erou. Ca și cum o poză se descompune. Dar, ce să ne mire? E legea firii. “Viața merge mai departe”, “the life goes on”... și pot să vă spun zeci de cimilituri pe această temă a plecării omului dintre oameni... și... altele compensatorii... luate, re-luate și preluate de tot felul de cântăcioși de “folclor”, care se dedau la filozofii existențiale nici de doi bani... Și, apropo, care nu i-au cântat niciodată lui Berdiaev la ureche... Căci, alunecat pe acest subiect, sincer mie-mi place doar filosofia dolănesciană “Au, au au, cum trece vremea//Toate fetele-mi zic nenea!”
Dar, redevenind grav, conform subiectului - poza Craiovei Maxima, Eroica, aceea de învingătoare olteană piere. Pixel cu pixel. Strâmbeanu, Crișan, Ștefănescu... Cum să nu te doară însă când tu încă mai ești pe pământ condamnat să mai trăiești, să mai supraviețuiești și ești legat de eroii vieții tale? Iar eu, om bun la suflet, că sunt! Eu, un animal ciudat - rapidist oltean - cum am mai spus-o, lăcrimez, consemnez, public, iar voi citiți aceste lamentouri. Dar mai vin și eu cu un truism - uneori viața e prea crudă. Nu ea, Moartea! Cum e să iei cu tine un om de 63 de ani? Savant, gunoier, fotbalist, contabil sau ce o fi fost el în viața activă? Așa devreme?!
M-a frapat acum câțiva ani, la o agapă-meci sau la un meci-agapă, organizat de Floricel Dima cu Mircea Velica pe atunci primar la Izbiceni-Olt - zic, m-a frapat tinerețea lui Nae. Verdeața lui sufletească. Bucuria de a juca și apoi de a sta la un pahar cu foștii coechipieri ...și cu alții mai tineri ca Mohora. Dincolo de asta, poate că scos din context, un mare erou e ins banal... În context, în compania vechilor camarazi de luptă, este altceva. UN altceva. Fie că li se spune//spunea Balaci, Cami, Beldeanu, Ungureanu, Cârțu sau dușii Ștefănescu, Zoli Crișan. Prin transferul de azi, Nae Tilohoi întărește - e drept cam prematur - apărarea din Ceruri, alături de Marele Căpitan Costică Ștefănescu. La mormântul căruia am mai fost cu fratele său și cu amicul-Stan, pomenindu-l an de an...
Asta a fost ultima oară: Banal. Nimic spectaculos. Căci, ce ar fi ca noi să știm, fără ca el să știe, când ne moare un aproape?! L-am văzut. Am ciocnit. Contactat. Conversat. Întâlnit... pe Tilihoi la acel amical cu echipa din Izbiceni-Olt. Comună mult dragă mie. Locul unde s-a născut poetul optzecist Ion “Nino” Stratan, al cărui nume l-a primit biblioteca locală ...Cu fresca sa din centru. Cu grupul monumental. Cu stadionul nou amenajat ca lumea...O lume a satului unde cei mai în vârstă picură nostalgii albastre. Până și serele celebre ale gospodarilor au nuanțe albastre. De la favorita, idolul, modelul - U Craiova. Maxima!
Ce mi-a rămas? Figura lui Tilihoi. Frumoasă. Ca un înger al fotbalului pe cerul Olteniei Sacre- Eterna Terra Nova... Și, el chiar avea aripi. Credeți-mă!...
