S-a aflat adevărul! Bărbaţii şi femeile se excită la fel de repede
Cine n-a auzit măcar o dată că, din punct de vedere sexual, femeile se excită mai greu decât bărbaţii. Ei bine, este fals şi acest lucru este demonstrat de specialişti.
Conform unor studii citate în cartea “150 de experimente pentru cunoaşterea sexului opus” a lui Serge Ciccotti, psihologii au dat un răspuns la întrebarea: de ce bărbaţii, cât şi femeile se excită la vederea unui film porno?
Iată câteva răspunsuri. Mai întâi trebuie să admitem că pornografia şi, în sens mai larg cinematograful, ne înşală corpul făcându-l să reacţioneze instantaneu ca şi cum imaginile ar fi adevărate. Aceasta este magia cinematografului. Este motivul pentru care plângem la o scenă tristă, deşi suntem perfect conştienţi că persoanele implicate sunt actori.
Pentru cercetători, excitarea spectatorului la vederea unor scene în care alte persoane fac dragoste ar putea avea un interes „evoluţionist”. Activitatea sexuală a fiinţei umane se desfăşoară în mediu privat, ocaziile de a face sex cu persoane străine fiind rare. De aceea, excitarea spectatorului masculin ar putea fi avantajoasă, permiţându-i privitorului să fie pregătit pentru a-i urma celuilalt, activ, profitând de faptul că femeia este încă disponibilă.
În cazul femeilor, explicaţia specialiştilor este puţin diferită: vederea unui organ sexual masculin în erecţie este corelată cu oportunitatea de a face copii. Din acest motiv, corpul femeilor ar fi activat la privirea unui material pornografic.
Dacă am compara „trezirea instinctului erotic” la bărbaţi cu cea a femeilor, am vedea că nu există nici o diferenţă în privinţa vitezei de manifestare.