Dermatologii avertizează! Crema de faţă trebuie schimbată o dată la trei luni
Oricât de bună ar fi o cremă de faţă şi oricât de bine te-ai înţelege cu ea, trebuie să o schimbi o dată la trei luni. Iar asta deoarece apare fenomenul de „obişnuinţă" faţă de produsul respectiv, care nu va mai avea pentru piele aceleaşi beneficii ca la început.
Dacă pielea ta are anumite nevoi şi probleme, iar medicul dermatolog îţi recomandă un anumit tip de cremă dermato-cosmetică, ea se foloseşte până când tenul a scăpat de problemă. „O cremă pentru ten seboreic, spre exemplu, folosită la nesfârşit, fie va usca foarte tare pielea, fie va stimula glandele sebacee să sintetizeze şi mai mult sebum, ca măsură de protecţie. De asemenea, folosind mult timp o cremă pentru acnee, vei întreţine un climat impus", explică Conf. Dr. Daciana Brănişteanu, medic dermatolog la Iaşi.
Ce se întâmplă dacă nu ai neapărat vreo problemă cu tenul şi foloseşti o cremă cu care pur şi simplu „te înţelegi bine"? Şi ea trebuie schimbată după trei luni, avertizează specialistul. „Nu neapărat că îţi face rău, dar, în urma fenomenului de obişnuinţă, nu va mai avea aceleaşi beneficii şi rezultate ca la început".
Fă diferenţa dintre cosmetice şi dermato-cosmetice
Cremele dermato-cosmetice sunt, cel puţin pe jumătate, medicamente. Sunt prescrise de medicul dermatolog cu scopul de a rezolva anumite probleme ale tenului. Aici, toate ingredientele active sunt foarte bine studiate, fiind calculată concentraţia pe fiecare ingredient, astfel încât ele să rezolve ţintit problema. „Faceţi diferenţa dintre BIO şi dermato-cosmetic. BIO nu înseamnă dermato-cosmetic, iar dermato-cosmetic nu exclude BIO", explică medicul Daciana Brănişteanu. De asemenea, te mai sfătuieşte să nu combini produse cosmetice clasice cu dermato-cosmetice pentru că poţi dezvolta alergii. „Degeaba ţi-ai luat o cremă dermato-cosmetică dacă peste ea pui acelaşi fond de ten ieftin. El îţi va astupa în continuare porii şi va cauza acnee sau alergii. Şi fondurile de ten pot fi dermato-cosmetice, care nu conţin ingrediente ce cauzează alergii, nu alterează calitatea pielii, nu sunt comedogene".