Miting pentru legea dării în plată. Vezi cu ce mesaj inedit au venit oamenii
Aproximativ 500 de oameni au ieșit azi în stradă să ceară adoptarea legii dării în plată. Adunarea s-a dat la ora 12.00 în fața Guvernului, după care protestatarii au pornit în marș pe traseul BNR-Guvern-Piața Constituției. Au purtat cu ei mesaje interesante.
Sufocați de rate dublate, sătui de comisioane abuzive, de jecmăneala băncilor, de nepăsarea și disprețul guvernanților care ar trebui să îi apere, sute de oameni au ieșit azi din nou în stradă. De această dată, pentru a cere adoptarea legii dării în plată, care le-ar permite ca, în cazul în care nu-și mai pot achita ratele la credite, să dea casa băncii fără a mai rămâne cu datorii. Este clar că nu mulți ar recurge la un asemenea pas, mai ales dupa ce au platit 8-9 ani numai comisioane, însă adoptarea unei asemenea legi le-ar permite să negocieze cu băncile de pe alte poziții.
Protestatarii au pus în scenă, pe stradă, un cadru care să ilustreze perfect situația lor: 4 persoane au cărat în spate o casă în miniatură, în timp ce alte 6 persoane, îmbrăcate la costum, simbolizând bancherii, îi biciuiau „ca să plătească”. „Atunci când am luat creditul, am pus casa drept garanție. Doar casa pe care am luat-o, nu și pe cea a părinților, a fraților. E corect ca tot pe aceea să o ia, dacă nu mai pot plăti rata. Băncile nu ar vrea să cedeze nimic, doar să câștige”, spune Robert Rădulescu, membru al Grupului Clienților cu Credite în CHF, prezent azi la protest.