Regizorul Francesco Rosi a murit în somn

Ultima actualizare:

    Regizorul era de mai mult timp la pat Foto: arhiva personală
Regizorul era de mai mult timp la pat Foto: arhiva personală

Doliu în lumea cinematografică din Italia! Regizorul italian Francesco Rosi, autorul unor filme celebre precum "Il Caso Mattei", recompensat cu trofeul Palme d'Or la Festivalul de la Cannes din 1972, a murit, sâmbătă, la Roma, la vârsta de 92 de ani, a anunţat presa italiană, citată de lefigaro.fr.

Potrivit Corriere della Sera, regizorul şi scenaristul, care era imobilizat la pat de mai multe săptămâni din cauza unei bronşite, a murit în somn.

Francesco Rosi s-a născut pe 15 noiembrie 1922 la Napoli şi, după studii de drept, a intrat imediat în industria spectacolelor, mai întâi în teatru, apoi, progresiv, în cinematografie, unde a fost încă din 1948 asistentul lui Luchino Visconti la filmul "Pământul se cutremură/ La Terra Trema". Colaborarea sa cu Visconti continuă şi la alte proiecte, mai ales la filmul "Bellissima", la care a fost şi scenarist.

A fost considerat un maestru al filmelor-anchetă, iar capodopera sa "Salvatore Giuliano", un lungmetraj despre un bandit sicilian, i-a adus succesul la scară internaţională. Pentru acest film a fost recompensat cu Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin în 1962.

În 1963, cu filmul "Le mani sulla città", cu Rod Steiger, a câştigat Leul de Aur la Festivalul de la Veneţia.

După aproape 10 ani, în 1972, a câştigat Palme d'Or, principalul trofeu al Festivalului de la Cannes, cu "Il Caso Mattei", un film care vorbeşte despre moartea din 1962, în circumstanţe misterioase, a lui Enrico Mattei, preşedintele din epocă al consorţiului petrolier naţional italian ENI.

La Cannes, a fost selecţionat în competiţia oficială şi s-a aflat printre favoriţii pentru câştigarea trofeului Palme d'Or cu alte trei filme: "Il momento della verità" (1965), "Cronaca di una morte annunciata" (1987) şi "La tregua" (1997).

A câştigat premiul BAFTA în 1983 pentru cel mai bun film străin cu producţia "Cristo si è fermato a Eboli" şi a fost nominalizat din nou la acelaşi trofeu în 1986 cu filmul "Carmen".

În 2009, regizorul a fost recompensat cu Ursul de Aur pentru întreaga carieră la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, iar în 2012 a primit Leul de Aur pentru întreaga carieră la Festivalul de la Veneţia.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cumparaturi supermarket alimente  shopping (2) jpeg
Ziua a doua a congresului PPE la Romexpo, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
branza branzeturi istock jpg
simion lasconi podcast micutzu jpg
diabet jpg
liviu dragnea 8 JPG
varza murata 505587 webp
bunt erleuchtet chinas jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net