Atentatul de la Istanbul a fost comis de un membru ISIS
Cinci oameni au murit, iar alți 36 au fost răniți într-o explozie produsă, sâmbătă (19 martie), într-o zonă centrală din Istanbul. Un terorist și-a detonat bomba pe strada Istikal, în apropierea Pieței Takism, frecventată de turiști.
Autoritățile turce au descoperit că autorul atacului sinucigaș din Istanbul făcea parte din gruparea teroristă Daesh/Stat Islamic. „Am determinat că Mehmed Ozturk, născut în 1992, în Gaziantep, a condus atacul atroce de sâmbătă în Istanbul. S-a stabilit că este membru al Daesh”, a declarat ministrul de Interne Efkan Ala, citat de express.co.uk.
Cetățeni irlandezi, germani și islandezi s-au numărat printre cei 36 de răniți în urma atacului. Trei izraeliți, dintre care doi aveau cetățenie duală în Statele Unite ale Americi, și un iranian au fost omorâți în explozie.
În prezent, autoritățile au luat măsuri de prevenire a unui potențial nou atac. În șapte provincii din Turcia, dar și în centrul Sinark, cetățenilor li s-a impus să intre în case după o anumită oră.