Ce se întâmplă când compari violența din Coran cu cea din Biblie

Ultima actualizare:

    Papa Francisc, în timpul unei vizite efectuate în Sri LankaFoto: Getty Images
Papa Francisc, în timpul unei vizite efectuate în Sri LankaFoto: Getty Images

O analiză de text comparativă efectuată pe scrierile din Coran și Biblie demonstrează că Sfânta Scriptură este mult mai violentă decât învățătura islamică.

Dezbaterea cu privire la faptul dacă religia islamului chiar incită la violență a apărut în spațiul public cu mult înainte de atentatul sângeros de la World Trade Center care fost un punct de cotitură în istoria contemporană. Spre exemplu, cartea lui Samuel P. Huntington - "Ciocnirea civilizațiilor", publicată în 1996, în care autorul face o paralelă între creștini și musumani, stă la temelia multor discuții privitoare la faptul dacă islamul chiar este religia păcii.

Actele teroriste comise anul trecut la Paris, în inima Europei, războiul din Siria și fenomenul ISIS l-au motivat pe Tom Anderson, de meserie programator, să inventeze un soft prin care a încercat să compare textele din Biblie și Coran. Pe blogul său, Tom și-a motivat demersul încercând să facă o legătură între fundamentalismul islamic și scrierile din Coran.

Pentru a înțelege o religie, spune Tom, este primordial să începi cu studierea literaturii sale. Acesta recunoaște, însă, că analiza sa nu este una profundă, ci este una de suprafață prin care a încercat să măsoare cât de des se repetă anumite cuvinte și sintagme în cele două mari scrieri religioase.

Autorul acestui demers a explicat că a separat, în cadrul analizei sale, textele din Vechiul și Noul Testament, ținând cont că Noul Testament este scrierea la care se raportează creștinii. În plus, textele au fost scrise la o distanță de câteva sute de ani.

Așadar, cuvintele din Biblie și Coran au fost categorisite în cadrul softului sub 8 sentimente: bucurie, anticipare, furie, dezgust, surpriză, frică/anxietate, tristețe și încredere.

Parcurgând toate datele, studiul a scos în evidență următoarele:

1. Vechiul Testament este cea mai amplă operă, având 23,000 de versete. Noul Testament are aproape 8000 de versete iar Coranul puțin peste 6000.2. Analizând care sunt cuvintele care se repetă cel mai des, Tom Anderson a reușit să facă selecția de mai jos:

3. La nivelul sentimentelor, Vechiul Testament provoacă cea mai negativă senzație dintre cele trei texte studiate4. Elementul de unicitate al Noului Testament este că sentimentul pozitiv este atins la scrierile Corintienilor însă se încheie într-o notă negativă (Revelațiile)

5. Spre deosebire de Vechiul și Noul Testament, versetele din Coran nu sunt aranjate în ordine cronologică, ci, în funcție de numărul cuvintelor pe care îl are un verset6. Analiza emoțiilor este mult mai edificatoare. Biblia, adică Noul și Vechiul Testament respectiv Coranul trezesc aceleași emoții la capitolul "surprinzător", "tristețe" și "dezgust". Dar Biblia înregistrează cote mai ridicate la "furie" iar Coranul la "bucurie", "încredere" și "frică/anxietate".

7. Comparând cele trei texte religioase aflăm că Vechiul testament trezește cele mai multe sentimente de furie și primește cele mai multe mențiuni la capitolul "dezgust".8. Spre exemplu, acest verset din Vechiul Testament a trezit un sentiment de furie:Și i-a zis Domnul Dumnezeu: "Nu așa, ci oricine-l va ucide pe Cain, înșeptită răzbunare va cădea asupra-i". Și Domnul Dumnezeu i-a pus lui Cain un semn, că tot cel care-l va întâlni să nu-l omoare.

9. Termenii "neîncredere" și "îndoială" apar în mod repetat în Coran10. Actele de distrugere și crimele sunt mult mai prezente în Biblie (Vechiul Testament 5.3% și Noul Testament 2.8%) decât în Coran (2.1%)11. Conceptul de dragoste este mult mai des menționat în Noul Testament (3%) decât în Vechiul Testament (1.9%) sau Coran (1.26%)12. Iertarea apare în Coran de mai multe ori, 6.3%. În schimb, în Noul și Vechiul Testament are o pondere de 2.9% respectiv 0.7%

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net