Un român a dat lovitura cu afacerea lui! Ce le vinde străinilor: „S-au folosit de rudele din țară ca să le poată savura”

Cu toții apreciem gustul delicios al dulciurilor tradiționale din țara noastră. Iar pentru unii români, acestea pot fi și o afacere de succes! Astfel de produse sunt apreciate, în mod special, de către cei care locuiesc dincolo de hotare și care își doresc să se bucure de gusturile de acasă.

Aproape jumătate din comenzi sunt din străinătate / foto: observatornews.ro
Aproape jumătate din comenzi sunt din străinătate / foto: observatornews.ro

Un laborator aflat la numai câțiva kilometri de Suceava a reușit să aducă succesul unor români, care livrează dulciuri gustoase, tradiționale, chiar și dincolo de hotare. De la cozonaci perfecți pentru sărbători, până la nuci și cornulețe cu gem, gustul acestora ajunge pe mesele românilor de pretutindeni, în această perioadă a anului.

În plus, frișca folosită la acest laborator este naturală, făcută chiar de către experții de acolo, iar romul dă produselor un gust și mai intens!

„Aici am pregătit crema cu care vom umple nucile. Este pe bază de frişcă naturală făcută din smântână proaspătă. Am adăugat miez de nucă măcinat, cacao şi puţin rom pentru o aromă intensă”, a explicat producătorul local Ciprian Hostiuc, potrivit observatornews.ro.

Aproape jumătate din comenzi sunt din străinătate

Afacerea a fost deschisă cu numai doi ani în urmă, de către Lăcrămioara Hostiuc și fiul ei, Ciprian. Acum, calitatea excepțională a produselor de la laboratorul lor le aduce nenumărați clienți fideli, iar în perioada sărbătorilor de abia fac față comenzilor. Până la acest moment, deja au o sută de comenzi, dintre care 40 sunt din afara României.

„Am pregătit comenzile pentru clienţii noştri care vor pleca mai devreme în străinătate. Cei de acasă au comandat pentru ei. S-au folosit de rudele din ţară ca să poată savura gustul sărbătorilor”, a mai spus Ciprian Hostiuc.

Cât costă dulciurile de aici

Prețurile sunt destul de piperate pentru mulți dintre noi, însă gustul de vis și ingredientele naturale folosite merită prețul cerut! Mai precis, cei dintre noi care dorim un kilogram de cornulețe vor trebui să scoată din buzunar cam 95 de lei.

În același timp, un kilogram de pricomigdale ne va costa 90 de lei, în timp ce nucile umplute, cât și ciocolata de casă, ne costă 100 de lei.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
oameni fericiti jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net