Discriminare la Oxford! Uite de ce a fost trimisă acasă o studentă

Ultima actualizare:

    Sophie Spector suferă de numeroase dizabilități mintalefoto: Mirror
Sophie Spector suferă de numeroase dizabilități mintalefoto: Mirror

Reprezentanții Universității Oxford au fost acuzați de discriminare după ce Sophie Spector, în vârstă de 22 de ani, a mărturisit că nu i s-au asigurat condițiile necesare pentru studiu, ba chiar a fost trimisă acasă din cauza nevoilor speciale pe care le are.

Sophie studia științe politice, filosofie și științe economice la Colegiul Balliol, din cadrul Universității Oxford, și susține că reprezentanții școlii au forțat-o să își ia vacanță din motive medicale din cauza multiplelor sale dizabilități, informează mirror.co.uk.

Studenta suferă de dislexie (tulburare de citire manifestată prin modificarea cuvintelor, n.r.), comportament obsesiv compulsiv și sindromul hiperactivității și deficitului de atenție. Aceasta avea nevoie de timp în plus la examene din cauza tulburărilor sale, însă reprezentanții colegiului i-au negat acest drept, iar ea a început să rămână în urmă.

Sophie afirmă că atitudinea față de dizabilitățile și sănătatea ei mintală a fost una insensibilă și dură, adăugând faptul că reprezentanții colegiului nu i-au acordat condițiile de studiu necesare. Mai mult decât atât, decanul colegiului, Douglas Dupree, a cerut ca Sophie să fie consultată de un doctor care să știe să-i identifice atitudinea „dramatică” în mod corect.

Unul dintre responsabilii cu bunărstarea studenților din colegiu a adresat chiar întrebarea tulburătoare prin care cere lămuriri în legătură cu acceptarea studentei la colegiu: „Chiar, de ce am acceptat-o? (în colegiu, n.r.)”.

Un avocat specializat în drepturile omului a fost șocat când a auzit de situația lui Sophie, spunând că este unul dintre „cele mai extreme” cazuri de discriminare pe care le-a întâlnit. Firma de avocatură a deschis un proces de discriminare la adresa colegiului, însă reprezentanții instituției de învățământ nu au putut face comentarii despre acest caz individual și au spus numai că îl vor trata cu grijă și atenție.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
William și copiii Wales, Profimedia (3) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
pusculita  jpg
avion prabusit kazahstan captura video jpg
salvamont suceava jpg
reteta piftie jpg
pensie jpg
romanca casa decorata craciun jpg
zodii care vor avea o iarna fericita jpg
salata de boeuf jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net