Este un exercițiu foarte simplu, dar mulți îl greșesc! Știi soluția?

Ultima actualizare:

    Mai simplu de atât nici nu se poate! Ideea este să fii atent!
Mai simplu de atât nici nu se poate! Ideea este să fii atent!

Acesta este unul dintre cele mai simple exerciții de algebră şi, cel mai probabil, deja știi soluția. Cu toate acestea, soluția pe care crezi că o știi s-ar putea să fie greșită. Iar acest lucru se întâmplă pentru că cerința este special făcută pentru a te induce în eroare atunci când te apuci de rezolvat.

Problema nu este deloc dificilă sau complexă, iar totul se bazează pe un principiu destul de simplu, de care și-ar putea da seama orice copil care a învățat tabla înmulțirii. Totuși, ceva lipsește din enunț, iar acel „ceva” este foarte important. Dacă încă nu ți-ai dat seama despre ce este vorba, noi îți spunem că 4 + 4 = 20 pentru că 4 x 5, adică numărul de sub el, = 20. La fel, 5 + 5 = 30 pentru că 5 x 6 = 30. Iar soluția noastră este 90. Faptul că rândul cu „8 + 8” lipsește te-ar putea induce în eroare și ai putea crede că soluția rezultă din înmulțirea lui 7 cu 9. În realitate, 9 trebuie înmulțit cu ceea ce urmează, deci 10. Așadar, 9 + 9 = 10.

image
image
image
image
image
image
Vladimir Putin si Kim Jong Un FOTO Profimedia jpg
IMG 2641 jpg
Băile Herculane Foto Daniel Guță  ADEVĂRUL (1) JPG
1 cuplu cu pusculita 1680613060 jpg jpeg
Dunărea  Foto Daniel Guță  ADEVĂRUL (1) JPG
elevi romani scoala spania unsplash jpg
lidl jpg
mancare de tip fast food jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net