FOTO Iată hotelul din Paris unde plăteşti cât vrei tu, pe cazare. Cât durează oferta
Proprietarul unui hotel din Paris a găsit o metodă inovatoare pentru a atrage cât mai mulţi clienţi, în ciuda faptului ca preţurile concurenţei de acolo sunt foarte mari.
Aldric Duval a lansat o campanie, intitulată "Plăteşte cât doreşti", prin care speră să atragă cât mai mulţi clienţi la hotelul su de trei stele, Tour d-Auvergne.
Campania sa presupune că cei care aleg să-i treacă pragul plătesc efectiv cât li se pare de cuviinţă pentru serviciile oferite de hotelul din Franţa.
În mod normal, o cameră dublă la hotelul Tour d-Auvergne, costă între în jur de 150 de Lire Sterline (aproximativ 1065 de lei), dar acum, clienţii hotelului pot alege să plătească doar 1 Euro, dacă aşa li se pare normal.
Campania oferită de francez ţine până la data de 10 august iar Duval susţine că s-a gândit să le ofere clienţilor un pic de libertate financiară într-un oraş cunoscut la nivel mondial pentru preţurile ridicate.
Cu toate acestea, el speră că oamenii care se vor caza la hotelul său nu vor abuza de oferta sa.