Incredibil! Balena ucigaşă a învăţat să vorbească şi numără până la trei
Orca din filmul „Free Willie” ar fi geloasă pe colega ei Wikie (16 ani) de la Marineland, din Antibe, Franţa. Balena ucigaşă a scris o filă glorioasă din istoria mamiferelor marine devenind prima care vorbeşte.
Cum este posibil acest lucru? Wikie foloseşte fosa prin care respiră pentru a controla sunetele. Recent balena ucigală a emis primele sunete inteligibile care confirmă faptul că înţelege limba oamenilor. În înregistrările audio se poate auzi clar „hello” şi „one, two, three”. Cercetătorii nu pot spune cu precizie dacă este un gest automatic, produs ca papagalii, prin imitaţie sau dacă este o formă de comunicare şi balena are habar de ceea ce spune. Cercetătorii au avut parte de mai multe conversaţii cu orca aflată în capitivitate, însă până acum nu au fost decât fluierături şi scânceli fără sens. Pasul făcut de Wikie este unul important în stabilirea unor căi de comunicare inter-specii. Doctorul Jose Abramson, de la Complutense din cadrul Universităţii din Madrid, Spania a declarat: „Da, acest lucru este posibil. În urmă cu doar câţiva ani, cercetătorii au reuşit acest lucru cu un papagal gri, iar delfinii au fost învăţaţi limbajul american al semnelor. Pentru papagali şi delfini propoziţii simple de genul „adu-mi acest obiect” sau „pune acest lucru acolo, sub celălalt” au fost primele forme de comunicare cu instructorii lor. Însă nu poate fi vorba de gândire abstractă sau conceptuală în cazul animalelor. Trebuie analizat întâi modul în care animalele comunică în mediul lor pentru a putea aplica regulile lingvistice ale comunicării umane în rezonanţă cu limbajul animal”.
Wikie a ajuns la Marineland, în Antibe, Franţa, acum doi ani. Femela de orcă a văzut lumina zilei în acest parc acvatic şi a avut doi pui de sex masculin. Printre sunetele articulate emise de Wikie menţionăm “ah-ah”, “hello”, “bye-bye”, “Amy” şi “one, two, three”. Wikie emite sunetele când este parţial scufundată sub apă şi orificiul respirator este pe jumătate inundat. Balena ucigaşă face parte din familia delfinilor, are o perioadă de gestaţie de 15-18 luni şi trăieşte în captivitate până la 29 de ani (femela) şi respectiv 17 ani (masculul). Un mascul ajunge la maturitate la greutatea de 5.400 kg, iar o femelă 2.700 kg. La maturitate, un mascul atinge lungimea de 8 metri, iar femelele de 7 metri.