1,8 milioane de elevi vor merge la cursuri de luni. Mulți rămân încă la școala online
După două săptămâni de vacanţă forţată, elevii şi copiii de grădiniţă se pot întoarce în bănci, însă nu chiar toţi. Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că doar unităţile de învăţământ în care rata de vaccinare este de cel puţin 60% în rândul personalului didactic vor putea susţine cursuri cu prezenţă fizică. Celelalte vor funcţiona în regim online.
Din cei 2,9 milioane de elevi şi preşcolari, doar 1,8 milioane vor merge luni în clase. Iar conform situaţiei raportate săptămâna trecută, rata de vaccinare de peste 60% în rândul personalului există doar în 54% din şcolile şi grădiniţele din învăţământul de stat şi privat.
Acolo unde sunt profesori în carantină sau infectaţi sau unde sunt probleme de infrastructură, şcoala poate face cerere pentru ore online, chiar dacă are rata de vaccinare peste 60%.
De asemenea, desfăşurarea cursurilor se face cu participarea fizică la nivelul tuturor unităţile de învăţământ special, indiferent de procentul de vaccinare al personalului.
Această măsură nu vizează şi after-school-urile, întrucât Ministerul Educaţiei nu reglementează activitatea acestora, a precizat Sorin Cîmpeanu pentru hotnews.ro.
Testaţi de două ori pe săptămână
Ministrul Educaţiei a mai precizat că în Bucureşti există o rată de vaccinare de aproape 80% şi că sunt doar 12 judeţe în care se situează sub 60%, însă situaţia este în dinamică, astfel că orice unitate de învăţământ poate solicita să treacă la prezenţa fizică dacă a ajuns la pragul minim.
De altfel, oficialul a mai punctat că numărul persoanelor vaccinate din învăţământ, în valoare absolută, este mai mare decât în orice alt domeniu şi că deschiderea şcolilor în acest context nu este discriminatorie.
Ministrul e convins că şi profesorii care nu au făcut pasul vor fi responsabilizaţi să ia decizia în interesul elevilor. Sorin Cîmpeanu a mai anunţat că luni şi marţi se vor încheia contractele pentru testele de salivă, apoi, conform procedurii de achiziţie, va urma o perioadă de cinci zile pentru depunerea scrisorilor de garanţie.
”Am fost asigurat că, în 24 de ore după ce Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă va primi testele, ele vor fi distribuite. Vor fi utilizate de două ori pe săptămână”, a subliniat ministrul. Conform celor mai recente date, 30% dintre elevii eligibili (355.000, în total) s-au vaccinat cu cel puţin o doză.
Expertul Jurma: «Există riscuri»
Cercetătorul Octavian Jurma consideră că reluarea cursurilor în format fizic este o măsură de relaxare. ”România se află încă la incidenţe uriaşe. Cele două săptămâni de vacanţă au avut un impact pozitiv asupra numărului de minori internaţi în spitale şi în ATI, numărul a scăzut. Revenirea în şcoli creează riscul real ca să vedem copii în spitale şi aici e cea mai mare problemă: faptul că noi continuăm, cu aceste măsuri, să ignorăm contextul epidemiologic în care ne aflăm”, a precizat Jurma la B1TV. Specialistul a adăugat că se mai putea aştepta cu redeschiderea şcolilor încă două săptămâni, până incidenţa scădea la 3 la mie.explicaţii: