26 iunie, Ziua Drapelului Naţional. Zece ani de când sărbătorim tricolorul
Ziua Drapelului României este sărbătorită pe 26 iunie. Conform legii, această zi este marcată de toate instituţiile publice şi autorităţile locale. La malul mării, tricolorul a fost ridicat pe catarg pe faleza din faţa Comandamentului Flotei.
Este zi importantă astăzi, pentru toți românii. Sărbătorim Ziua Drapelului Național. Culorile roşu, galben şi albastru au fost folosite şi de strămoşii noştri daci. Reunirea celor trei culori ale drapelului românesc – roşu, galben şi albastru– are adânci semnificaţii istorice, exprimând continuitatea poporului român, legăturile permanente între românii de ambele versante ale Carpaţilor, idealurile de unitate şi independenţă care au ghidat neamul românesc de-a lungul întregii sale existenţe.
Militarii din Forţele Navale Române au participat astăzi, 26 iunie, la ceremoniile militare şi religioase ce au loc cu ocazia sărbătoririi Zilei Drapelului Naţional, în garnizoanele Constanţa, Tulcea, Babadag şi Brăila. Începând cu ora 10.00, pe faleza din faţa Comandamentului Flotei, drapelul a fost binecuvântat de către un preot militar şi va fi ridicat pe catarg, în acordurile Imnului Naţional al României, scrie adevarul.ro.
”Astăzi, noi, românii, celebrăm tricolorul - albastrul cerului, galbenul holdelor şi roşul sângelui eroilor, înmănunchiate în simbolul istoric al familiei noastre naţionale, indiferent de etnie sau credinţă. Cu ocazia acestei sărbători de suflet, doresc să le transmit un mesaj de «La mulţi ani!» tuturor românilor care cred în valorile libertăţii, dreptăţii şi jertfei înaintaşilor noştri. Vă invit să cinstim şi să preţuim în fiecare zi drapelul sfânt, adevărat liant al generaţiilor de români”, a transmis primarul Constanţei, Decebal Făgădău.
Ziua de 26 iunie a fost proclamată Ziua Drapelului Naţional prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998. Conform legii, această zi va fi marcată de către autorităţile publice şi de celelalte instituţii ale statului prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific, consacrate istoriei patriei, precum şi prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne.
Culorile roşu, galben şi albastru au fost folosite şi de strămoşii noştri daci. Dragonul dacic, strămoşul Tricolorului, era structurat cromatic, în cele trei culori atât în Dacia cât şi, ulterior, în provinciile romane, în care dacii au slujit ca ostaşi.
După 1948, steagul tricolor a fost modificat prin plasarea în centrul său a unei noi steme, ce simboliza o nouă formă statală, republica populară, şi, după 1965, republica socialistă.
În decembrie 1989, când masele s-au ridicat împotriva dictaturii, drept expresie a condamnării vechiului regim, a fost îndepărtat de pe flamura tricolorului însemnul heraldic ce se dovedise nedemn de istoria noastră naţională.