Petros, cămila cu certificat de România
Are doar două săptămâni, dar a prins deja puteri. Petros, puiul de cămilă născut în România şi botezat de primarul din Petroşani, a ieşit ieri, mândru, pe pajişte. În curând, el va intra în arenă şi va fi vedeta circului Nemeth, din Budapesta.
Circul Nemeth a ajuns ieri la Târgu Jiu, unde va poposi până duminică, cu tot cu noul membru al echipei: Petros, singura cămilă cu certificat de naştere în România. El a venit pe lume în urmă cu două săptămâni, când circul avea reprezentaţii la Petroşani.
Petros va fi noua vedetă a circului din Budapesta
Fiind o premieră exotică, primarul nu putea să lase acest eveniment să treacă neobservat, aşa că s-a hotărât să "năşească" puiul de cămilă. L-a numit Petros, după oraşul în care s-a născut, iar aleşii locali i-au dat puiuţului şi un certificat de naştere simbolic.
Reprezentanţii circului Nemeth sunt mândri că noul lor membru a fost recunoscut de către oficialităţi, mai ales că venirea pe lume a cămilei a fost prima din istoria circului din Budapesta. Până în prezent, nici un pui de cămilă nu a mai fost născut în cadrul circului. Încet, încet, micul Petros a prins deja puteri. Acum, se ridică în picioare şi foarte curând va fi dresat pentru a putea să intre în arena circului.
Soarta puiului de cămilă, născut sub cupola circului Nemeth, va fi aceeaşi cu cea a mamei sale, Jasmine, adică va deveni vedetă a circului şi îşi va duce traiul în lumina reflectoarelor. Ieri, ajuns la Târgu Jiu după un drum lung, Petros a ieşit pe o pajişte, împreună cu mama sa.