Pleacă în jurul lumii cu autostopul!

Ultima actualizare:
Tovarăș de drum îi  este Colomb, rucsacul  din care nu-i lipsesc  hainele, trusa de  igienă, fularul clubului CF  Barcelona şi laptopul (Fotografii: facebook)
Tovarăș de drum îi este Colomb, rucsacul din care nu-i lipsesc hainele, trusa de igienă, fularul clubului CF Barcelona şi laptopul (Fotografii: facebook)

Nimic nu e imposibil! Nici măcar să vizitezi 21 de ţări făcând autostopul şi cu 165 de euro în buzunar. Iar asta ne-o demonstreză Timotei Rad, primul român care călătoreşte cu “ia-mă nene” peste graniţe. “Magellan al zilelor noastre” are la activ patru călătorii prin Europa şi una în Africa, în deşertul Sahara. Azi-dimineaţă, a plecat să-nconjoare lumea cu doar 70 de euro la el.

Clujeanul Timotei Rad (27 de ani) s-a transformat de ceva vreme într-un personaj din romanele care i-au înveselit copilăria. Doar că tânărul a înlocuit corăbiile cu autostopul. Aşa a ajuns să vadă Parisul, Veneţia, Madrid, Basel sau Sahara. Drumul până la Madrid l-a parcurs în opt zile şi cu doi euro în portofel. Autostopistul a străbătut până acum 73.000 de kilometri, plini de experienţe inedite.

Clujeanul își scrie destinația pe pancarte și așteaptă să fie luat la ocazie

Tovarăș de drum îi  este Colomb, rucsacul  din care nu-i lipsesc  hainele, trusa de  igienă, fularul clubului CF  Barcelona şi laptopul (Fotografii: facebook)
Tovarăș de drum îi este Colomb, rucsacul din care nu-i lipsesc hainele, trusa de igienă, fularul clubului CF Barcelona şi laptopul (Fotografii: facebook)

A stat şi 12 ore fără să-l ia nimeni la ocazie, a ajuns să înfrunte dunele de nisip ale Saharei sau să doarmă sub un palmier în Africa. În această dimineaţă, însă, îşi începe aventura vieţii. După ce a petrecut trei nopţi cu prietenii, pentru a-şi lua rămas-bun, clujeanul a plecat să-nconjoare lumea.

Timotei a ajuns în Sahara cu “ia-mă nene” în 10 zile


    Tovarăș de drum îi  este Colomb, rucsacul  din care nu-i lipsesc  hainele, trusa de  igienă, fularul clubului CF  Barcelona şi laptopul (Fotografii: facebook)
Tovarăș de drum îi este Colomb, rucsacul din care nu-i lipsesc hainele, trusa de igienă, fularul clubului CF Barcelona şi laptopul (Fotografii: facebook)

„Călătoria asta va dura câţiva ani. O să ajung în Moldova, după care o iau spre Ucraina, Rusia, Siberia, Kazahstan, India, Peru, Cuba, insulele din Oceania şi tot aşa", ne-a declarat entuziasmat tânărul. Clujeanul va parcurge tot traseul stând la ocazie, iar resursele financiare, deşi puţine, nu l-au împiedicat să plece la drum

. „O să mai muncesc în ţările prin care voi merge. Pe transport nu dau bani, aşa că o să mă descurc", ne-a spus Timotei.

Culmea, hărţi nu foloseşte, pentru că spune el: „prefer să rătăcesc, iar, astfel, să-mi dezvolt abilităţile de orientare în natură". Dacă vreţi să-i urmăriţi traseul, puteţi intra pe contul lui de Facebook "Înconjurul lumii cu autostopul", iar, dacă vă place iniţiativa lui şi vreţi să-l ajutaţi în vreun fel, puteţi să-l contactaţi pe blogul personal"www.autostopmagellan.ro".

- Prima călătorie: Cluj-Paris-Cluj, 4.900 km, 10 zile, 85 €;- A doua călătorie: Cluj-Londra-Cluj, 5.900 km, 12 zile, 36 €;- A treia călătorie: Cluj-Madrid-Cluj, 6.400 km, 8 zile, 2 €;- A patra călătorie: Cluj-Bucureşti-Basel-Madrid-Cluj, 4.500 km, 5 zile, 2 €;- A cincea călătorie: Sahara (Madrid-Dakhla-Madrid), 5.500 km, 10 zile, 40 €.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William  sursa foto   GettyImages jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
supa minestrone jpeg
evolutia speciei umane disparitie digitala shutterstock 265868438 jpg
Depresie jpg
iasi oras romania jpg
Metoda japoneza de slabit  Iti ia doar 10 minute pe zi  Sursa foto  shutterstock 1807805059 jpg
George Simion și paraclisul   în fundal   al nunții sale de la Măciuca Vâlcea Foto captură video jpg
Satul Criscior si centrul minier Barza Foto Daniel Guță  ADEVĂRUL (3) jpg
Parcul arheologic Pompeii (foto: Pixabay)
image
actualitate.net
image
actualitate.net