Adrian Năstase a depus cererea de reabilitare judecătorească. Ce presupune acest lucru

Ultima actualizare:

    Adrian Năstase a depus la Înalta Curte o cerere de reabilitare
Adrian Năstase a depus la Înalta Curte o cerere de reabilitare

Adrian Năstase (71 de ani) a anunțat că a depus cererea de reabilitare judecătorească, după cele două condamnări penale, în dosarele „Trofeul calităţii” și „Zambaccia”. La ultima condamnare, magistrații i-au interzis acestuia dreptul de a alege și de a fi ales până în 2023.

„În condițiile în care s-au împlinit toate condițiile prevăzute de lege, am depus astăzi, la instanță, solicitarea de reabilitare judecătorească”, a scris Adrian Năstase, pe blogul său personal, vineri, 8 octombrie.

Solicitare a fost depusă la Înalta Curte, cea care a dispus condamnările de doi, respectiv patru ani de închisoare în cazul fostului premier.

Practic, Năstase dorește să-și recapete toate drepturile cetățenești, înclusiv aceea de a fi ales într-o funcție de stat.

”România are nevoie mai mult decât oricând de expertiza unor oameni de calitate. Vă așteptăm reactivarea”, a scris un admirator al său într-o postare pe Facebook.

Ce presupune reabilitarea judecătorească

Reabilitarea judecătorească este „o instituție de drept penal care are rolul de a înlătura consecințele condamnării unei persoane care a săvârșit o infracțiune”, potrivit portalului juridic Ionescu&Asociații. Astfel, „persoana redobândește drepturile cetățenești care i-au fost interzise prin hotărârea de condamnare, aceasta face să înceteze interdicțiile, decăderile și incapacitățile care rezultă din actul condamnării, ajutând la reintegrarea socială a persoanei. Pe scurt, sunt șterse consecințele unei condamnări, efectele ei privative sau restrictive asupra drepturilor persoanei ce anterior a fost condamnată”, mai explică sursa citată.

Aprobarea cererii de reabilitare judecătorească i-ar permite lui Adrian Năstase să scape de restricțiile care sunt impuse de partide pentru condamnați penali și să revină în politică, redobândindu-și dreptul de a alege și de a fi ales.

Potrivit unor surse politice, liderii PSD îl vor pe Năstase în partid și chiar ar dori să-i croiască drum pentru a participa la viitoarele alegeri prezidențiale. ”Astfel, va fi prezentat ca pe o victimă a sistemului politic”, explică sursele. 

Condamnările lui Adrian Năstase

În iunie 2012, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare în dosarul „Trofeul Calității.

A fost încarcerat în 26 iunie 2012 şi pus în libertate în 18 martie 2013, după ce Tribunalul Bucureşti a admis cererea sa de eliberare condiţionată.

În acest dosar de corupție, Năstase a fost acuzat că și-a finanțat campania electorală din 2004 din taxele plătite de firmele care s-au înscris la concursul „Trofeul Calității”, organizat, în acel an, de Inspectoratul de Stat în Construcții, prejudiciul fiind de 6,5 milioane de lei.

Suma ar fi trebuit să o plătească Adrian Năstase împreună cu alţi cinci condamnaţi din dosar, aşa cum au decis magistraţii.

În 30 ianuarie 2013,  Inspectoratul de Stat în Construcții a solicitat Judecătoriei Sectorului 1 executarea silită a lui Adrian Năstase pentru 3,3 milioane de lei, bani pe care fostul premier a fost nevoit să-i achite.

În ianuarie 2014, a fost condamnat din nou, în dosarul ”Zambaccian”, de data asta la patru ani de închisoare cu executare.

Năstase a fost acuzat că, în perioada 2002- 2004, în calitate de premier, ar fi primit în mod direct şi prin intermediul soţiei sale, Dana Năstase, foloase necuvenite în valoare de aproximativ 630.000 de euro. Acestea ar fi constat în bunuri importate din China şi contravaloarea unor lucrări făcute la casele lui din Cornu şi din Bucureşti.

Adrian Năstase a fost eliberat condiționat în 21 august 2014, după ce pedepsele au fost contopite. El a stat în penitenciar 500 de zile.

După ce a ieșit din pușcărie, acesta s-a axat pe cariera sa de profesor universitar, dar și pe viața de familie. S-a mutat la Cornu, unde s-a ocupat de gospodărie, dar și de nepoții săi.

În plus, a participat la emisiuni televizate și a scris foarte des pe blogul său.

Citește și: 

Metodă inedită! Cum își apară Adrian Năstase cireșele de grauri

Adrian Năstase: ”Sentimentul meu, după două luni de stare de urgență, este că vegetez”. Iată-l cu nepotul în grădină!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Charlene si Albert de Monaco Facebook2 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
saguna jpg
reumatism jpg
bani euro pixabay jpg
mihaela bilic instagram jpg
brad craciun jpg
dan marin roveolutie webp
spitalul stomatologic jpeg 2 jpeg
Lucrări la Palatul de Justiție din Deva. Secolul al XIX-lea, Foto: arhiva personală dr. Lucian Ștefan
image
actualitate.net
image
actualitate.net