„Zâna măseluță” are palat în București. Secretele primului spital stomatologic construit în România după Revoluție

Șoseaua Olteniței nr 9. Aici funcționează de câteva luni clinica de stomatologie a Spitalului Universitar București, de fapt „un spital în spital”. Pentru prima oară în România, ușile unei instituții medicale de asemenea anvergură au fost deschise pentru presă iar jurnaliștii au descoperit ce se „ascunde” în cele aproape 70 de încăperi. La câțiva pași de unitatea medicală a fost inaugurat miercuri un simulator stomatologic, de fapt un laborator dotat cu tehnologie de ultimă oră pentru practica studenților.

Clinica stomatologică a Spitalului Universitar București
Clinica stomatologică a Spitalului Universitar este cea mai mare din România

Clinica are două etaje și aproape 70 de cabinete chiar și o sală de operație, toate dotate cu aparatură ultramodernă. Investiția s-a ridicat la 60 de milioane de lei, 40 de milioane a costat construcția, iar alte 20 de milioane dotările acesteia.   

Directorul spitalului Universitar București, doctorul Cătălin Cârstoiu
Doctorul Cârstoiu a explicat de ce sala de operații nu poate fi încă folosită

Problemele din cel mai nou spital al României  

Deși construcția a fost gata în vara lui 2023, a durat un an ca beneficiarul, spitalul Universitar să facă rost de personal pentru a putea folosi noua investiție. Tot din lipsa fondurilor, spitalul nu are linie de gardă, totul fiind la nivel de planuri și speranță.  

Chiar în ziua vizitei noastre spitalul avea puțini pacienți, majoritatea cabinetelor fiind folosite pentru „antrenarea studenților de la Facultatea de Stomatologie”.  

„Sala de operații este perfect pregătită dar ne trebuie trei doctori pentru a da drumul la operații. Avem deja doi, am dat anunț pentru angajarea ultimului necesar și cum completăm schema îi dăm drumul”, ne-a explicat doctorul Cârstoiu. Acesta s-a plâns că este greu să aduci medici stomatologi la spitalele de stat deoarece aceștia preferă să lucreze pe bani mulți la privat.  

Din acest motiv o mare parte din aparatură era în continuare în țiplă, cu huse pe ea, așteptând vremuri mai bune pentru stomatologia de la stat. În timp ce spitalul nou nouț aștepta medici și bani, cabinetele erau pline în schimb de studenți ai Facultății de Stomatologie. În discuția cu reporterul Click! Toți au spus că după terminarea studiilor își văd viitorul doar într-un cabinet privat. 

„Nu pot să lucrezi ca denstist la stat deoarece prețurile decontate de Casa de Asigurări de Sănătate sunt infime față de cât poți lua pentru aceeași intervenție la privat”, ne-a spus sigură pe ea studenta Maria „și atât” din anul I.  

Simulatorul de intervenții stomatologice al Facultății de Stomatologie București
Studenții la stomatologie au „primit” un simulator pentru exersarea intervențiilor

Tehnică SF pentru studenții la stomatologie 

Șoseaua Olteniței 15. În timp ce noul spital de stomatologie încerca să supraviețuiască, la câțiva pași se inaugura un laborator de ultimă generație pentru pregătirea studenților. Acesta a fost deschis într-o secție a Facultății de Stomatologie a Universității de Medicină. 

Piesa de rezistență este un simulator dotat cu aparatură de ultimă generație pentru pregătirea cât mai bună a medicilor stomatologi. Acesta a fost inaugurat miercuri și ca de obicei, reporterii Click! au fost pe fază. Construit cu fonduri de la primăria sectorului 4 și de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, simulatorul a costat aproape 5 milioane de lei. 

Laboratorul, căci așa este denumit, va fi utilizat de către studenții de anul III și de anul IV ai Facultății de Stomatologie, care pot acum să exerseze manevrele stomalogice în condiții similare cu cele din cabinetele de specialitate. 

Ce trebuie să știți despre primul simulator stomatologic din România 

„Unitatea de simulare a tehnicilor dentare, intrată astăzi în dotarea Amfiteatrului UMF „Carol Davila” de pe Șoseaua Olteniței, este cel mai nou și mai modern laborator în domeniu, și poate fi folosit de către 24 de studenți simultan. Acestora li se oferă cel mai fluid flux de lucru în educația stomatologică, cu instrumente digitale integrate, precum și un mediu de învățare realist, aproape similar cu cel pe care îl găsesc în cabinetul de stomatologie”, a explicat Andreea Didilescu, decanul Facultății de Stomatologie  

„Stațiile de lucru” permit operarea instrumentelor stomatologice cu două sau patru mâini (student-profesor), precum și monitorizarea și înregistrarea tuturor activităților și a performanțelor studenților. Echipamentele dispun, de asemenea, și de un sistem computerizat interconectat pentru exersarea tuturor tehnicilor.  

Așadar studenții de la medicină sunt pregătiți acum după cele mai tari tehnici dar ce folos căci puțini români își vor permite în curând serviciile lor la privat

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Jennifer Aniston și Matt LeBlanc GettyImages 1447109068 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
test rutier (2) jpg
plante jpeg
toaleta curatenie istock jpg
Tânăra cu bani Foto Freepik com jpg
aeroport  jpg
orase din romania colaj pixabay jpg
padure pixabay jpg
Gara de Nord din Timişoara înaintea demarării lucrărilor de modernizare FOTO Both
image
actualitate.net
image
actualitate.net