Cântăreţul Mircea Rusu, acuzat de o șpagă de 800.000 de lei

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Interpretul Mircea Rusu a fost săltat de procurorii anticorupție fiind acuzat de luare de mită şi spălare de bani. Acesta ar fi comis faptele în perioada în care era primar al unei comune din judeţul Mureş.

Cântăreţul a fost inculpat pentru două infracţiuni de luare de mită şi una de spălare de bani, alături de el mai fiind trimis în judecată directorul unei firme. Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) Iaşi a avut nevoie de aproape nouă ani pentru a soluţiona acest dosar penal. În actul de acuzare, DNA Iaşi menţionează că Mircea Rusu, cunoscut sub numele de scenă „Mircea Rusu Band” ar fi acceptat promisiunea unei mite de 800.000 de lei de la o societate căreia Iulian Trofin intenţiona să subcontracteze un contract de lucrări.

„La data 23 septembrie 2008, contractul de execuţie lucrări a fost atribuit societăţii agreate, iar ulterior, până la data de 14 august 2009, inculpatul Rus Mircea a primit de la inculpatul Trofin Iulian, cu titlu de mită, în mai multe tranşe, suma totală de 400.000 lei”, susţin procurorii. Între Mircea Rusu şi Iulian Trofin ar fost încheiat, ulterior, un contract de împrumut fictiv, acesta fiind şi obiectul infracţiunii de spălare de bani, în viziunea procurorilor.

În 2009, Mircea Rusu ar fi primit o altă mită, de 35.000 de lei, de la administratorul unei alte firme, pentru derularea aceluiaşi contract. Anchetatorii au dispus instituirea măsurilor asiguratorii asupra mai multor bunuri aparţinând cântăreţului. Procesul va fi judecat de Tribunalul Mureş, informează adevarul.ro.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Angelina Jolie și Zahara Globurile de Aur 2025 profimedia 0951994386 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
shutterstock 2318880383 jpg
Familia Regală a României (circa 1907)
BeFunky collage (30) jpg
Nicusor Dan isi anunta candidatura la presedentia Romaniei, decembrie 2024  Foto Inquam Photos Octav Ganea (6) jpg
Radu Mazăre a fost eliberat din penitenciarul Jilava. FOTO Inquam Photos / George Călin
ciuma bubonica profimedia 0147335496 descopera jpg
pistoale radar jpeg
scara catre rai webp
image
actualitate.net
image
actualitate.net