Cine primește bani la rectificarea de buget
Ultima actualizare:
Mai mulți bani la Educație, Sănătate și Transport. Asta a promis premierul Viorica Dăncilă joi seară, când a anunțat cum se vor împărți banii la rectificarea de buget. Tăieri se vor face de la serviciile secrete și de la președintele țării.
Premierul Viorica Dăncilă a declarat ijoi, 2 august, că, prin rectificarea bugetară din luna august, se asigură toate sumele necesare pentru acoperirea pensiilor și salariilor pentru acest an. Bani în plus au fost oferiți și pentru Educație, Sănătate și Transporturi, iar tăieri se vor face de la SRI, SIE, STS, SPP și Administrația Prezidențială.
În total, la această rectificare de buget au fost 5.990 milioane de lei.
Iată cum au fost împărțiți banii la rectificarea de buget
- 852,1 milioane lei vor merge la bugetul de pensii care să acopere necesarul până la sfârșitul anului;
- 891,1 milioane lei se duc la Sănătate pentru: 300 de incubatoare, 300 de testare auditivă la nou-născuți; programe de sănătate publică; echipamente pentru unitățile de urgență, RMN, CT-uri; screening pentru bolnavii de cancer; proiecte cu finanțare externă nerambursabile;
- 178,1 milioane lei se vor duce la Educație pentru: burse pentru elevi și studenți; investiții la unitățile de învățământ; granturi pentru învățământul secundar (Banca Mondială); Aulă și sală de conferințe la Politehnica București; finalizarea Corpului C al facultății de Drept și al facultății de Științe Umaniste la Universitatea Valahia Târgoviște; finalizarea sediului central al Universității Pitești (corp B);
- 185 milioane lei, merg la Afrogultură pentru: plata motorinei pentru lucrăirle agricole; investiții în 37 de stații de pompare pentru irigații; eradicarea pestei porcine (despăgubiri pentru animalele sacrificate);
- 1.125 milioane lei la Administrațiile locale pentru: menținerea veniturilor locale la nivelul din 2017; Programul hrană pentru elevi;
- 300 milioane lei se duc la Programul de Dezvoltare Locală, prin Ministerul Dezvoltării;
- 170,5 milioane lei pentru Transporturi: finalizarea-modernizarea a 90 km din DN 18 Baia Mare – Sighetul Marmației – Iacobeni; finalizarea reabilitării Podului Agigea-Constanța; construcție pod peste râul Vedea; începerea lucrărilor la calea ferată Râmnicu Vâlcea-Vâlcele; simulator de zbor pentru Școala de Aviație;
- 29 milioane lei pentru pregătirea programelor de investiții prin Parteneriat Public Privat; 21 de proiecte în infrastructură de transport, sănătate, agricultură și turism;
- 366,3 milioane lei la MAI pentru: echipamente și mijloace de intervenție și mobilitate terestră pentru Jandarmerie și Poliție; salarii pentru 7.792 posturi pentru promoțiile de agenți și subofițeri;
Programul Rabla: încă 30.000 de mașini
- 230 milioane lei la Programul Rabla pentru încă 30.000 de autoturisme; pentru înnoirea aparaturii electrocasnice;
- 250 de milioane de lei ajutoare de stat în Programul ”Investește în tine”; restituirea accizei la motorină pentru transportatori;
- 1.800 milioane lei merg la: Programul pentru sprijinirea industriei cinematografice, Programul ”gROwth” investim în copii, investim în viitor investim în locuințe de serviciu, contul de economisire Junior, Programul de investiții în zonele cu șomaj ridicat;
- 278 milioane lei merg la ANAF: echipamente pentru personalul vamal, modernizarea sistemului informatic, reabilitare-modernizare a punctelor vamale.