Consulul României în Madagascar, cheia extrădării rapide a lui Radu Mazăre? Fiul ei, partener de afaceri cu fostul primar
Odiseea extrădării lui Radu Mazăre din Madagascar a mers, spre deosebire de alte situații asemănătoare, „pe repede înainte”. De câteva zile e invocată tot mai mult, mai ales de rudele lui Radu Mazăre influența pe care consulul onorific al României în Madagascar, Lăcrămioara Toader, ar fi avut-o în mersul „ca pe roate” a-l aducerii fostului primar al Constanței în spatele gratiilor din România. Dar cine e „femeia misterioasă” care, conform declarațiilor lui Mihai Mazăre date luni seară, la România TV, ar dori să preia afacerea lui Mazăre din Madagascar și ce legătură are cu afacerile acestuia din insula malgașă?
Multora li s-a părut inedită spre stranie această reușită a justiției române, ca în nici două săptămâni, Radu Mazăre să fie și reținut de autoritățile malgașe, în 8 mai, dar și adus în țară,luni seară, 20 mai, pentru a-și ispăși pedeapsa definitivă de 9 ani dată de Curtea Supremă, în februarie anul acesta, în dosarul retrocedărilor de terenuri din Constanța. Aseară, la puțină vreme după ce avionul cu care Radu Mazăre a fost adus în țară pentru a fi încarcerat, unul dintre frații fostului primar, Mihai Mazăre, insinua în declarațiile făcute la postul România TV că cea care s-a implicat în arestarea și extrădarea lui Mazăre a fost nimeni alta decât Lăcrămioara Toader, consulul onorific al României în Madagascar. Explicația acestuia ar fi că fiul acesteia, Dorin Freeman Manahadray, „a amenințat că vine să preia afacerea” și că Radu Mazăre se afla „de aproape trei ani în relații de dușmănie cu consulul”. „Să știți că doamna (Toader – nr) a fost prezentă permanent și la procuratură, și la pușcărie și la Interpol. Chiar avocații ne-au întrebat ce-i cu doamna asta de este așa de activă și pune așa mare presiune ca Mazăre să fie extrădat”, a mai declarat Mihai Mazăre. El a declarat, de asemenea, că : „I-a cerut de nenumărate ori un salariu lunar, iar când relația s-a denaturat, acel salariu lunar nu l-a mai primit și s-au judecat și în instanță.(...) Ultima solicitare a doamnei consul a fost de 80.000 euro pe lună”.
Fiul consulului i-a închiriat lui Mazăre terenul pentru resortul de lux
Dar cine e și care e legătura doamnei consul Lăcrămioara Toader cu Radu Mazăre? Născută în Galați, Lăcrămioara Toader a ales, imediat după 1990, să părăsească România, alegând o destinație exotică, Madagascarul. Până anul trecut a deținut o fabrică de ciocolată, apoi a fost numită consul onorific al României în Madagascar. Consulatul a fost inaugurat oficial în 28 martie 2019, în capitala țării, Antananarivo. Lăcrămioara Toader are un băiat, Dorin Freeman Manahadray, care a fost partenerul de afaceri al lui Radu Mazăre în dezvoltarea proiectului complexului turistic de lux Mantasaly din Andovokonko Bay, localitatea Ankorikahel . Pe o rețea de socializare, mai apare și un frate al lui Dorin Freeman, Iosif Aristide, născut în capitala Madagascarului, dar care acum ar studia medicina în România, la Cluj.
De dăm timpul un pic înapoi, în iunie 2017, o anchetă Rise Project dezvăluia că terenul de 1,8 hectare pe care Radu Mazăre a ridicat complexul turistic a fost, de fapt, închiriat de la Dorin Freeman, acest fiu al consulului român. La data respectivă, Mazăre declarase public că pământul ar aparține unui trib local de la care l-ar fi închiriat, omițându-l pe Freeman din „ecuația” tranzacției. Cum în Madagascar legea interzice străinilor să dețină terenuri, Rise Project arăta în ancheta din 2017 că terenul fusese cumpărat de Dorin Freeman, apoi închiriat pe 99 de ani lui Radu Mazăre pentru ridicarea selectului resort. Acestea se întâmplau în 2012. Apoi, se pare, au intervenit neînțelegerile.
Elan Schwartzenberg declara în 2018 că investiția îi aparține
La scurtă vreme după reținerea lui Mazăre din 8 mai, într-un interviu pentru Europa Liberă, consulul onorific al Madagascarului în România, domnul Serge Rameau,confirma această desfășurare a faptelor:„ Doamna Toader l-a ajutat cu bună-credință pe Radu Mazăre când a venit în Madagascar. Înainte să fie numită consul onorific, a avut un acord de afaceri cu Radu Mazăre. Fiul ei, Dorin, a cumpărat pământ pentru Radu Mazăre, pentru că străinii nu pot cumpăra terenuri în Madagascar. I-a închiriat pe 99 de ani terenul lui Radu Mazăre și a supervizat construcția complexului turistic pe care îl deține. Relația lor s-a destrămat însă, în termeni neamicali”.
E interesant de urmărit care va fi, în noile condiții ce decurg din extrădarea și încarcerarea lui Radu Mazăre, soarta acelui complex de lux. Cu atât mai mult cu cât, într-un interviu acordat în februarie 2018 jurnalistei Sorina Matei și postului B1 TV, Elan Schwartzenberg, cu o situație juridică la fel de complicată, dat în urmărire internațională și refugiat în Israel în așteptarea clarificărilor din dosarele în care este acuzat, declara că resortul de lux din Madagascar a fost construit din banii lui. „La un moment dat, frații Mazăre au fost în Brazilia, Madagascar și alte locuri și mi-au făcut propuneri de investiții. Pe două le-am acceptat: am finanțat 30 de ha plajă în Brazilia, proprietatea mea, am acceptat achiziția și construcția resortului din Madagascar. În ambele, pentru că le-au identificat și se ocupă de management, au un mic procent”, declara fostul soț al Mihaelei Rădulescu în acel interviu. Lupta pentru Mantasaly, probabil, abia începe…