Răsturnare de situație în dosarul crimei de la mănăstirea din Ieud. Dezvăluirile care dau peste cap ancheta
Ancheta în cazul crimei comise în fața mănăstirii din Ieud, Maramureș, capătă o nouă turnură dramatică. Familia tânărului în vârstă de 23 de ani, Daniel Tomșa, mort în timpul încăierării, se pregătește acum de într-un adânc doliu pentru înmormântare, în timp ce noi detalii șocante ies la iveală și dau peste cap firul inițial al anchetei.
Motivul real al conflictului: Drogurile, nu o dispută amoroasă
Inițial, s-a crezut că tragedia a fost provocată de o ceartă legată de o tânără, dar noile dezvăluiri indică altă cauză. Potrivit fratelui unuia dintre agresori, conflictul ar fi pornit din cauza drogurilor.
„Nouă ne-a spus că a vrut să ia două pliculețe de cristale de la unul de aici. Apoi s-a răzgândit că nu mai ia. De aici a izbucnit totul. S-au amenințat prin mesaje pe Facebook.
S-au sunat audio și video și chiar și-au trimis mesaje audio de amenințare. Acolo și-au dat întâlnire. Numai că vânzătorul a trimis săgețile și ceilalți, practic, s-au apărat", a declarat fratele unui dintre suspecți pentru Antena 3 CNN.
Acesta susține că fratele său s-a predat polițiștilor la insistențele rudelor, subliniind că situația a escaladat după o serie de mesaje de amenințare și discuții tensionate pe rețelele sociale.
Noi probe la locul faptei
La locul tragediei, anchetatorii au descoperit două cartușe, ceea ce ridică întrebări despre modul în care s-a desfășurat atacul.
Patru dintre cei zece tineri implicați în conflict au fost arestați preventiv pentru 30 de zile. Doi dintre aceștia sunt cercetați pentru omor și tentativă de omor calificat, în timp ce ceilalți doi sunt acuzați de complicitate la aceste infracțiuni grave. Ancheta încearcă să determine exact contribuția fiecărui individ în incident.
Din cei patru suspecți arestați, doar doi și-au recunoscut faptele, conform informațiilor furnizate de autorități. Cei trei tineri care au supraviețuțit atacului sunt încă internați în spital, după ce fiecare a trecut prin multiple intervenții chirurgicale pentru a li se salva viața.
Dramă în familia victimei
Între timp, familia lui Daniel Tomșa trece prin momente de nedescris. Tânărul și-a pierdut viața într-un mod violent, iar apropiații se pregătesc acum de înmormântare, sfârșiți de durere.
Părinții și prietenii cer dreptate, în timp ce autoritățile continuă investigația pentru a face lumină în acest caz cutremurător.