După „Vrăbi”, ”Nepoţica” intră în schema banilor cheltuiți la Malaxa

Ultima actualizare:

    Florin Secureanu, fostul director al Spitalului Malaxa, împreună cu ”Vrăbi”
Florin Secureanu, fostul director al Spitalului Malaxa, împreună cu ”Vrăbi”

Florin Secureanu (52 de ani), fostul manager al Spitalului Malaxa, arunca cu banii instituției fără să clipească, atubncâ când era vorba despre femeie. Beneficiare erau ”Vrăbi”, iubita lui, dar și o anume ”nepoțica”.

Acesta a plătit din fondurile unităţii medicale achiziţionarea unul balon intragastric pentru o femeie pe care o numea "nepoţica", dar şi o intervenţie chirurgicală la Clinica privată Monza pentru o mătuşă a iubitei sale, scrie Gazeta Sporturilor.

Noua iubită, operație de slăbire pe banii spitatului

"Nepoţica", prezentată drept o "precursoare" a actualei iubite a managerului, se numeşte Mirela Toma, are 36 de ani şi a fost operată în 15 septembrie, fiindu-i montat un balon intragastric, pentru a slăbi.

Conform medicilor, dat fiind că Mirela Toma nu suferea de diabet sau de obezitate morbidă, intervenţia este una ”electivă”, adică pacientul o face fără să fie silit de vreun diagnostic, iar spitalul nu decontează cheltuielile.

”Balonul intragastric SPATZ – ajustabil cu implantare 1 an” a costat 5.995 de lei, conform facturii emise de firma Eurodiagonal SRL din Oradea, iar managerul Secureanu "a apărut cu factura la contabilitate şi le-a zis fetelor de acolo să se descurce”, după cum relatează o sursă a Gazetei Sporturilor din interiorul spitalului.

De asemenea, referatul de necesitate pentru achiziţionarea balonului a fost semnat de şeful secţiei Chirurgie, fără ca acesta să vadă şi anexa care menţiona explicit dispozitivul care urma să fie cumpărat şi fără să cunoască numele pacientului căruia îi era destinat.

Contactată de jurnaliştii GSP, Mirela Toma a justificat faptul că nu a achitat costurile intervenţiei spunând că, fiind salariată, a dus adeverinţă.

Intervenție pentru mătușa de 25.000 de lei

Folosind aceeaşi metodă, susţin sursele  GSP, s-au cumpărat kituri de sleev gastric, de peste 10.000 de lei bucata, tot pentru prieteni ai managerului, fiind menţionat cazul unei doamne al cărei soţ e prieten cu managerul şi deţine o asociaţie de bodyguarzi.

Spitalul Malaxa a achitat şi 25.000 de lei Clinicii private Monza, pentru o intervenţie chirugicală la inimă, pacienta operată fiind mătuşa iubitei mangaerului de la Malaxa, Eugenia Chiriac.

Spitalul Malaxa a cumpărat şi un pian la cererea managerului Florin Secureanu, pe care l-a dus acasă.

A cumpărat pian pentru acasă

”Cineva a povestit întâmplarea cu pianul în Primăria Capitalei. A venit un control la pont fix. Au găsit imediat documentul: ce să facă un spital cu un pian?! Plus că pianul era acasă la manager!”, a declarat o sursă din spital pentru Gazeta Sporturilor, care a susţinut că "doamna care conducea inspecţia l-a şi învăţat cum să schimbe actele", iar "achiziţia a fost mascată, documentele au fost refăcute şi pianul a rămas acasă, în sufragerie”.

Ieri au ieșit la iveală și alte fapte penale. Același Florin Secureanu a cheltuit 9.000 de euro din bugetul spitalului pe bijuteriile iubitei sale, Eugenia Chiriac, alintată ”Vrăbi” (24 de ani).

Banii nu au fost alocați direct bijuteriei, ci printr-un contract care-i permitea chipurile să curețe instrumentarul de la Secția Ginecologie.  

Deconta înmormătări pentru rudele unora din primărie

Directorul a fost demis, ieri, de primarul Capitalei, după ce Gazeta Sporturilor a relatat că acesta scoate bani din bugetul unităţii medicale în baza unor facturi fictive emise către o firmă din Iaşi care este dizolvată din vara anului trecut, decontând inclusiv înmormântări ale rudelor unor cunoştinţe din Primărie.

Gazeta Sporturilor a prezentat şi înregistrări audio din care reiese că Secureanu, care conduce spitalul din mai 2007, îi înjură şi ameninţă pe angajaţii care sunt practic forţaţi să ţină o contabilitate dublă.

Procurorii DNA au fost ieri la Spitalul Malaxa de unde au ridicat documente.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Charlene și Albert de Monaco GettyImages 2162706103 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
saguna jpg
reumatism jpg
bani euro pixabay jpg
mihaela bilic instagram jpg
brad craciun jpg
dan marin roveolutie webp
spitalul stomatologic jpeg 2 jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net